Consilierii locali din Pascani nu mai incap de cersetori. Un om al strazii locuiestela subsolul unui bloc in apropierea sediului Politiei Locale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Chiar inaintea sarbatorilor de iarna, cand ar trebui sa fim mai buni si mai iertatori, In cadrul sedintei de astazi , odata cu prezentarea raportului de activitate a Politiei Locale pentru primele noua luni ale anului unii consilieiri au solicitat masuri mai ferme impotriva cersetorilor. Consilierul Eduard Dumea a spus ca s-a saturat de cersetori din centrul orasului si atras atentia ca doar aplicarea de amenzi nu este o solutie eficienta deoarece acestia nu au de unde sa le plateasca.
In acelasi context consiliera PNL Diana Axinte a cerut interventia politistilor locali impotriva cersetorilor care obisnuiesc sa bata pe la usile locatarilor de la blocuri, mai ales atunci cand sunt sarbatori religioase.
Mentionam ca tot in cadrul sedintei de astazi, comandantul Politiei Locale a fost intrebat daca are o situatie cu cei fara adapost. El a spus ca, din ultimele statistici, reiese ca ar fi vorba despre 7 persone insa situatia lor materiala dar si domiciliul lor sunt incerte. Unul dintre ei obisnuieste sa cerseasca inclusiv in apropierea sediului Politiei Locale si locuieste la subsolul unui bloc ANL, la G2A.
Orizont.info

PULSUL ZILEI

Angajări în spitale. Mai multe posturi disponibile la Târgu Frumos și Hârlău

Mai multe posturi sunt scoase la concurs în sistemul medical, printre acestea numărându-se posturi de asistent medical, infirmieră, brancardier și statistician la Spitalul de Boli Cronice din Târgu Frumos. Candidații interesați trebuie să îndeplinească cerințele specifice fiecărui post și...

Noul PUG al Pașcaniului a fost aprobat, cu multe semne de întrebare

Noul Plan Urbanistic General al municipiului Pașcani a fost aprobat de legislativul local în regim de urgență și cu multe semne de întrebare. Documentul cuprinde coordonatele și regulile de dezvoltare urbanistică pentru următorii 10 ani de zile, actualizarea fiind...

Când ar putea deveni funcțional transportul public în Târgu Frumos – VIDEO

Locuitorii din Târgu Frumos ar putea avea, în aproximativ un an și jumătate, un serviciu de transport public local. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Neculai Zugravu, în cadrul emisiunii „Pulsul zilei” de la BIT TV. https://www.tiktok.com/@bittvpascani/video/7676043945725463830 Proiectul prevede achiziționarea...

Preotul, Pavel Postolachi, va primi titlul de cetățean de onoare pe 8 septembrie 

Preotul, Pavel Postolachi, fost protopop al municipiului Pașcani ar urma să primească distincția de cetățean de onoare în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 septembrie, la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiu.  Titlul a fost aprobat de...

Ultima șansă la viață o costa 50.000 de euro pe o ieșeancă. După ce a murit, statul refuză decontarea fiindcă a plecat la tratament...

Grav bolnavă, o tânără ieșeancă, mamă a doi copii mici, și-a jucat ultima șansă la viață într-o clinică privată din Austria, după ce sistemul medical din țară își atinsese limitele. Deși într-o primă fază tratamentul de urgență a dat...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 20 AUGUST 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 20 AUGUST 2026. Vezi în direct discuțiile din legislativul local și voturile consilierilor pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV. https://www.youtube.com/watch?v=FLx9CdnwAls

Tânăr băut și fără permis, cu motocicleta prin Ruginoasa

IPJ Iasi: DEPISTAT ÎN TRAFIC FĂRĂ PERMIS, CU VEHICULUL NEÎNMATRICULAT ȘI FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUILa data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control o motocicletă care se deplasa pe DN28A, în comuna...

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță, la Ruginoasa. Invitație pentru sâmbătă, 22 august

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță! Centrul Cultural Ruginoasa are deosebita plăcere de a invita locuitorii comunei și numai la un eveniment dedicat unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului românesc – tehnica tradițională de realizare a iei...

Titularizare 2026: lista posturilor pe județe a fost actualizată. Repartizarea profesorilor începe pe 20 august

Lista posturilor didactice disponibile pentru repartizarea profesorilor la Titularizare 2026 a fost actualizată pe 19 august, iar în zilele de 20 și 21 august sunt programate ședințele pentru candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național. Repartizarea se face pentru...

Schimbare la obținerea permisului auto. Documentul pe care solicitanții nu mai trebuie să îl includă în dosarul depus la ghișeu

Persoanele care depun dosarul pentru obținerea permisului de conducere nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă documentul a fost eliberat pe hârtie sau în format electronic. Verificările necesare sunt efectuate de funcționarii serviciilor de permise,...
Paşcani
cer senin
19.5 ° C
19.5 °
19.5 °
65%
2.9m/s
0%
vin
38 °
S
40 °
D
30 °
lun
31 °
mar
28 °

Niciun articol afișat