Consilierul Marius Pintilie se face, din nou, de ruşine pe tema lipsei căldurii la Paşcani

Liderul opoziţiei din Paşcani, Marius Pintilie, continua să se facă de ruşine pe tema lipsei apei calde şi a căldurii la Paşcani. În loc să se implice şi să caute soluţii pentru rezolvarea problemei, el exploateaza politic aceasta situatie si susţine că întreaga responsabilitate ar aparţine primarului Dumitru Pantazi, nu a legislativului local. Consilierul liberal aduce ca argument prevederile articolului 63 din Legea 215 privind administraţia locală, în care se arata că “primarul coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local”.
În replică primarul Dumitru Pantazi ( foto stanga) îl contrazice pe consilier, cu documente care vin în completarea legii respective. În Hotărârea nr 66 din 11 mai 2015, aprobată şi de consilierul Marius Pintilie, se arata ca RAGCL Paşcani, la fel ca celelalte unităţi de interes public cu personalitate juridică, se afla în subordinea Consiliului Local, nu a primarului. Aceeaşi situaţie reiese şi din organigramă serviciilor publice de asemenea aprobată de consilieri.
“Mă văd nevoit să transmit din nou un drept la replică în urma acuzațiilor false aduse astăzi pe Facebook de consilierul Marius Pintilie.
Domnule Pintilie, vă rog înainte de toate să vă informați când ieșiți public cu o serie de acuzații. Primarul Municipiului Pașcani nu răspunde de RAGCL și de ceea ce se întâmplă la această regie.
Conform Hotărârii de Consiliu Local 66/11.05.2015, pe care și dumneavoastră ați votat-o, Hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Pașcani și instituțiile și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al municipiului Pașcani pentru anul 2015, primarul are în subordine serviciile ce nu au personalitate juridică.
Acum când au apărut aceste probleme se pare că ați uitat faptul că alături de colegii dumneavoastră liberali ați votat acest proiect.
Consiliul Local are în subordine conform aceleași organigrame serviciile ce au personalitate juridică: Spitalul Municipal de Urgență, RAGCL, SC Prest Serv Apa, Casa de Cultură, Clubul Sportiv Municipal, Biblioteca Municipală, Creșa, Cantina de Ajutor Social și SC Ecosalubritate SA. Pentru a fi și mai clar atașez HCL 66/11.05.2015 cât și Organigrama (vezi mai jos)” se arată în comunicatul de presă transmis de primar.

Subordonarea regiei de termoficare, legislativului local şi nu executivului, reiese şi din Regulamentul de Organizare şi Functionare RAGCL aprobat prin HCL nr 87/30 .06.2015, şi cu votul consilierului PNL,  Marius Pintilie ( foto dreapta).
La articolul 1 din regulament se arata ca “RAGCL Paşcani funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Paşcani”.


Altfel spus conducerea societăţii răspunde de gestiunea economică, de încasarea şi plata facturilor, sub autoritatea consilierilor, nu a primarului.
În acest caz Legea administratiei locale folosită ca argument de consilierul liberal este completată şi pusă în aplicare împreună cu regulamente de funcţionare ale administratiei locale şi RAGCL.
În comunicatul de ieri, primarul Pascaniului a arătat că face eforturi împreună cu directorul regiei pentru reluarea furnizării gazului în cel mai scurt timp, în timp ce consilierii din opoziţie exploatează politic acest subiect şi refuza să se implice în rezolvarea problemei. RAGCL ar urma să furnizeze căldura şi apa caldă de la începutul lunii viitoare. Într-o recentă şedinţa Dumitru Pantazi a propus majorarea subvenţiei la căldură cu 400 000 lei pentru a ajuta RAGCL să îşi achite facturile dar proiectul nu a fost votat şi de consilierii liberali.
Menţionăm că Marius Pintilie a evitat şi de acesta dată să explice public de ce şi-a extins afacerile pe domeniul municipiului, în mod abuziv, fără autorizaţie de construcţie, fără licitaţie, fără contract şi fără să plătească taxele aferente. De asemenea el refuza să explice cum intenţionează să rezolve această problemă. Pentru că BIT TV a îndrăznit să pună întrebări pe acesta tema liderul PNL a interzis accesul la conferinţe de presă, jurnaliştilor de la acesta televiziune.

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
76 %
7.5kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat