Conducerea Spitalului de Urgență Pașcani a aprobat scoaterea la concurs a postului de manager

 

După aproape zece luni de la numirea unui nou manager interimar la Spitalul de Urgență Pașcani, Consiliul de Administrație a hotărât scoaterea la concurs a postului. Decizia a fost luată săptămâna trecută la propunerea secretarului general al Primăriei Pașcani, președinta de ședință, conform unor surse neoficiale. Anunțul a fost făcut chiar de primarul municipiului în cadrul conferinței săptămânale de presă.

Până acum, nici reprezentanții DSP și nici ai Administrației locale nu au propus luarea unei decizii privind organizarea concursului, deși, conform prevederilor legale, perioada de interimat nu poate fi mai mare de 60 de zile. Întrebat care au fost motivele, primarul a spus că subiectul nu a fost o prioritate.

Pintilie: Am avut alte priorități

La începutul acestui an, imediat după numirea noului manager, primarul Marius Pintilie a anunțat că postul va fi scos la concurs, dar nu a spus când, cu condiția ca noul manager să se ocupe exclusiv de administrarea unității medicale, în timpul celor opt ore de program. În acest fel ar fi excluși medicii care ar vrea ca, pe lângă activitatea medicală, să se ocupe și de administrarea spitalului.

Deocamdată nu au fost stabilite criteriile, condițiile și regulamentul de concurs. Documentele trebuie realizate de funcționarii Primăriei și trebuie supuse aprobării legislativului local.

Menționăm că ultimul concurs pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul de Urgență Pașcani a fost organizat în anul 2021. Atunci s-a înscris un singur candidat din Iași, tot cu sprijinul administrației locale, dar nu a îndeplinit condițiile de participare. Din acest motiv, managerul interimar de atunci, dr. Daniel Bechir, a refuzat să participe la concurs. În același an, primarul Marius Pintilie a încercat să numească un alt manager interimar din rândul medicilor, dar nimeni nu a vrut să preia această funcție și l-au sprijinit pe Bechir.

De asemenea, pe parcursul anului 2024, fostul manager interimar a solicitat în repetate rânduri scoaterea la concurs a postului și a spus că va candida, dar primarul neagă că ar fi avut loc această discuție.

Situația de la spital a fost adusă în atenția procurorilor DNA printr-o sesizare depusă de consilierul Sorin Olariu, în decembrie 2024.

Până acum, Spitalul de Urgență Pașcani a avut ca manager doar medici. Aceeași situație este întâlnită în majoritatea unităților medicale din județul Iași și din țară, unde funcția de manager este ocupată de unul dintre medicii care își desfășoară activitatea acolo, atât cea de administrare, cât și cea profesională. În momentul de față, interimatul este asigurat de juristul Ionuț Câmpeanu, numit în funcție fără concurs de primarul Marius Pintilie în locul fostului manager Daniel Bechir.

PULSUL ZILEI

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...
Paşcani
ploaie ușoară
7 ° C
7 °
7 °
75 %
11.6kmh
81 %
mie
8 °
J
7 °
vin
7 °
S
12 °
D
13 °

Niciun articol afișat