Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din trenuri vor fi menținute sau modificate în noul Mers al Trenurilor 2026-2027.
„CFR Călători consultă locuitorii din Târgu Frumos pentru noul Mers al Trenurilor 2026-2027! Compania vă solicită puncte de vedere referitoare la oportunitatea menținerii trenurilor de navetă actuale sau modificarea acestora în funcție de localitățile și societățile comerciale unde vă desfășurați activitatea. Scopul este asigurarea mobilității la intervale orare optime, acolo unde există un flux ridicat de călători către anumite destinații. Vă așteptăm în mesaje și comentarii cu sugestii și opinii, pe care le vom centraliza și le vom transmite companiei”, se arată în comunicatul CFR.

