back to top
vineri, ianuarie 16, 2026
-9.3 C
Paşcani
Login

Controale în comunele Hălăucești, Mircești și Răchiteni. Verificări în trafic și la societăți

În ziua de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa și ai Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași au organizat o acțiune de tip BLITZ, în comunele Hălăucești, Mircești și Răchiteni, în vederea menținerii unui climat de siguranță publică, în scopul prevenirii infracțiunilor comise cu violență, în vederea verificării respectării prevederilor legale și pentru prevenirea numărului de accidente rutiere.
De asemenea, aceștia au acționat și pentru prevenirea și combaterea faptelor de comerț ilicit și a comercializării ilegale de animale.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 52 de persoane, au fost verificate 37 de autovehicule și 5 societăți comerciale, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 la OUG nr. 195/2002, iar 5 pentru alte abateri, în valoare de 3.215 lei.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Ilie Bolojan vine vineri la Iași pentru o întâlnire cu primarii din județ

Primarii unităților administrativ-teritoriale din județul Iași au fost invitați la o întâlnire de lucru cu prim-ministrul României, Ilie Bolojan, care va avea loc vineri, 16 ianuarie 2026, la Palatul Culturii din Iași. Evenimentul este programat pentru ora 14:00, în...

Mașinile vechi nu mai au voie să circule în marile orașe europene din acest an. Ce norme de poluare trebuie să respecte pentru a...

Pentru mulți șoferi, 2026 ar putea fi anul în care mașina personală devine mai greu de folosit în oraș, chiar dacă este încă bună de mers. În orașele europene, de la 1 ianuarie, mașinile diesel care nu respectă minim...

Se anunță ger năprasnic peste Iași. Drumarii spun că sunt pregătiți de intervenție 24 de ore din 24. Unde ar putea fi probleme

Gerul lovește Iașul în următoarele zile. Pe fondul temperaturilor extrem de scăzute anunțate Direcția Județeană de Drumuri susține că are pregătite utilajele, materialele antiderapante și echipele necesare pentru intervenții non‑stop. Prognoza meteo indică temperaturi care pot coborî chiar și...

PSD Iași: Reflexele antidemocratice ale premierului „Taie-Tot”: consultări formale, opacitate totală

PSD IAȘI: Reflexele #antidemocratice ale premierului „Taie-Tot”: consultări formale, opacitate totală Premierul „Taie-Tot”, liberalul Ilie Bolojan, acest propovăduitor al #austerității, vine la #Iași, astăzi, să se întâlnească cu primarii din județ. Întrunirea este, însă, una pur formală: 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢...

Atenție la fraudele online! O nouă escrocherie – VIDEO

O nouă metodă de înșelătorie circulă prin WhatsApp, utilizatorii fiind avertizați de polițiști să fie extrem de atenți. Escrocii trimit mesaje aparent inofensive, solicitând un vot într-un concurs sau bani imprumut. Odată ce victima accesează linkul sau confirmă participarea, infractorii...

Din martie ar urma să fie deschis Centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

Veste bună pentru pășcăneni. Din luna martie ar urma să fie deschis centrul de recoltare a sângelui din municipiul Pașcani, proiect gestionat în prezent de Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași. Reprezentantul asociației, Marius Benchea, a precizat pentru BIT TV...

Ziua Culturii Naționale la Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău – VIDEO

Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită joi, 15 ianuarie, de instituții de cultură și școli din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, dar și din comunele din împrejurimi. În municipiu, sărbătoarea a fost marcată și la Casa de Cultură Mihail...

Pomana din centralele termice. Primăria dă pe gratis averea fostei regii de termoficare

Administrația locală din Pașcani vrea să scape de instalațiile și echipamentele aflate în centralele termice dezafectate din municipiu. Un anunț în acest sens a fost publicat pe site-ul instituției. Conform prevederilor legale, prioritate au alte autorități publice care, dacă...

Mai puține coșuri de gunoi la Pașcani. Primarul Pintilie: Cei care mănâncă pe stradă, să ducă gunoiul acasă!

La Pașcani, coșurile de gunoi de pe străzi și trotuare sunt tot mai puține. Cele din suburbii au fost luate, iar în zona urbană, pe unele străzi, sunt la distanțe de câteva sute de metri. Primarul municipiului, Marius Pintilie,...

Protest cu zeci de tractoare, pe drumul european 85, în zona localităților Soci – Miroslovești – VIDEO

Zeci de tractoare au îngreunat circulația joi după-amiază, 15 ianuarie 2026, pe drumul european DN2, în zona localităților Cristești, Moțca, Soci și Miroslovești. Utilajele agricole, venite dinspre județul Suceava, s-au deplasat în coloană, ca parte a unui protest al...

Niciun articol afișat