Controale în Ruginoasa. Amenzi de peste 13.000 de lei

În perioada 16 martie – 17 martie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au acționat, pe raza de competență, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și preenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 40 de autovehicule și 10 atelaje hipo, fiind legitimate 65 de persoane.

Totodată, au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 13.645 de lei, dintre care 31 conform O.U.G. nr. 195/2002, 9 conform Legii nr. 61/1991 și 2 conform altor acte normative.

Exemple:

1. Un tânăr, de 28 de ani, din comuna Ruginoasa, a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal pe un drum public, din comuna Ruginoasa.

2. Un bărbat, de 48 de ani, din comuna Miroslava, a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a condus un autoturism, pe DN 2, în comuna Ruginoasa, fără a respecta obligația de a purta centura de siguranță.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Pașcani: La 30 de ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului

Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne imprimată pentru totdeauna în memoria credincioșilor romano-catolici din Pașcani și în istoria comunității. În prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a Monseniorului Isidor Iacovici, a pr. Bogdan Răchiteanu, a pr....

Extindere rețea de gaze într-o zonă din Hârlău, cu bani de la bugetul local

Locuitorii de pe strada Păstorel Teodoreanu din orașul Hârlău ar putea beneficia de rețeaua de gaze naturale, după ce administrația locală a făcut un pas în vederea extinderii sistemului de distribuție în această zonă. Primăria Hârlău a atribuit, pe 6...

Nacelă pentru întreținerea spațiilor verzi din Târgu Frumos

Primăria orașului Târgu Frumos cumpără un utilaj destinat lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi. Este vorba despre o nacelă cu platformă tractată și braț articulat, care va putea fi folosită pentru intervenții la înălțime. Achiziția a fost atribuită pe 10...

Pantazi și Pintilie despre asfaltarea străzilor. Cine a făcut mai mult?

Dispută între fostul și actualul primar al Pașcaniului pe tema asfaltărilor străzilor. Consilierul, Dumitru Pantazi, a atras atenția că pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare asfaltării a peste 4 km de străzi prin programul Anghel Saligny a fost nevoie de...

Proiecte de hotărâre redactate în bătaie de joc 

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unii consilieri locali au atras atenția ca tot mai multe proiecte de hotărâre sunt puse pe ordinea de zi si in dezbatere atât in ședințele comisiilor cât și în plen deși sunt pline...

Au dispărut murăturile din piețele pașcănene

Varza, gogonelele și castraveții murați au dispărut de pe tarabele din piețele pașcănene, în urma unui control al inspectorilor de la Direcția Agricolă Iași. Micii producători au aflat că nu au voie să le mai comercializeze dacă nu au...

Restricțiile pe pasajul Peștișorul sunt ilegale? O asociație a transportatorilor acuza Primaria de „exces de putere”

Semne mari de întrebare privind legalitatea interdicțiilor de circulație impuse de administrația locală din Pașcani pe pasajul peste calea ferată de pe Strada Grădiniței. Limitarea accesului mașinilor cu greutatea mai mare de 11,5 tone și impunerea unor condiții de natură...

Un nou ansamblu de dansuri populare la Miroslovești. Se fac înscrieri

Demersuri pentru înființarea unui nou ansamblu de dansuri populare în comuna Miroslovești. Primarul comunei, Costel Cojocaru, a lansat o invitatie în acest sens pe rețelele sociale pentru a-i încuraja pe toți cei care iubesc tradițiile și își doresc promovarea...

Clubul Copiilor Pașcani organizează două concursuri dedicate Zilei Naționale a României

Copiii și tinerii pasionați de șah și tenis de masă sunt invitați să participe la două competiții organizate de Clubul Copiilor Pașcani, în preajma Zilei Naționale a României. Este vorba despre Cupa „1 Decembrie” la Șah, ajunsă la ediția...

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.4 ° C
6.4 °
6.4 °
90%
3m/s
100%
J
12 °
vin
22 °
S
8 °
D
7 °
lun
10 °

Niciun articol afișat