Controale în trafic. TIR-urile şi microbuzele verificate de poliţişti

Controale în trafic în această dimineaţă în preajma municipiului Paşcani şi  a oraşului Târgu-Frumos. Poliţiştii au verificat mai multe maşini, microbuze şi TIRuri, în cadrul unei campanii ce se desfăşoară în întreagă ţară. Oamenii legii au controlat în special, transporturile de mărfuri şi persoane, pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Şoferii care au circulat astăzi pe drumul naţional 28 A, PaşcaniTârgu-Frumos, au trecut prin mai multe filtre ale Poliţiei Rutiere. De la primele ore ale dimineţii, oamenii legii au oprit un TIR în suburbia Blăgeşti. Conducătorul auto a fost verificat la toate actele maşinii dar şi  cele pentru marfa transportată.
Şi în localitatea Ruginoasa au fost mai multe echipaje care au oprit autovehiculele din trafic.

Acţiunea de astăzi, a avut loc în cadrul unei campanii intitulată “Truck&Bus”, desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Iaşi. Aceasta va dura toată săptămâna, de luni şi până duminică, în tot judeţul. Scopul activităţii este de a preveni accidentele rutiere şi sancţiona anumite nereguli în ceea ce priveşte transportul de persoane şi mărfuri.

Potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, sancţiunile date în cadrul campaniei vor fi făcute publice la finalul săptămânii.

Menţionăm şi microbuzele de transport persoane din autogările din Paşcani au fost verificate de oamenii legii, în urmă unor sesizări făcute de navetişti, la BIT TV. Oamenii s-au plâns de condiţiile din maşini, iar autorităţile au promis sancţiuni pentru firmele care încalcă legea.

PULSUL ZILEI

„MAI Digital”: Românii vor putea obține documente importante fără să mai meargă la ghișeu. Ce servicii publice sunt vizate

Ministerul Afacerilor Interne a demarat proiectul „MAI Digital”, o inițiativă menită să accelereze modernizarea serviciilor publice și să reducă birocrația prin digitalizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Prin intermediul noilor platforme electronice, utilizatorii vor putea depune cereri, transmite...

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiștii din Târgu Frumos

Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi. În ziua de 09 februarie 2026, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au desfăşurat o activitate de instruire anticorupție cu...

Senatorul Lucian Rusu: Securitatea României nu este negociabilă!

Astăzi am votat în Parlament o decizie importantă pentru siguranța țării noastre. În calitate de senator, am fost unul dintre parlamentarii care au avut acces la documentele clasificate privind echipamentele și aeronavele care vor ajunge în România. După analizarea acestor...

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...
Paşcani
cer senin
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
64 %
3.2kmh
3 %
J
15 °
vin
13 °
S
12 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat