back to top
luni, decembrie 29, 2025
-2.2 C
Paşcani
Login

Copaci căzuți, drumuri blocate și sute de persoane fără energie electrică

Vremea capricioasă, vântul puternic şi primii fulgi de zăpadă au creat probleme atât în Municipiul Paşcani, Hîrlău cât şi în comunele limitrofe. Ieri, rafalele de vânt au dărâmat un copac la Paşcani, iar în Lespezi zeci de maşini au rămas blocate pe drumul judeţean 208 din Heci. De asemenea, sute de locuitori din Hîrlău au stat ore în şir fără energie electrică din cauza unei defecţiuni la reţeaua de distribuţie.

Odată cu intrarea în vigoare a codului galben de ninsoare şi vânt puternic au apărut şi primele probleme în judeţ. La Paşcani, un copac înalt de aproximativ 5 metri din zona blocului C6, scara D a fost pus la pământ de rafalele de vânt. În cădere pomul nu a creat pagube materiale şi a fost îndepărtat de pe partea carosabilă de angajaţii de la Gospodărie Comunală.

Probleme au fost şi în Hîrlău. Sute de locuitori de pe strada Eternităţii au rămas, ieri timp de 6 ore fără energie electrică după ce reţeaua de distribuţie a fost avariată din cauza condiţiilor meteo. Defecţiunea a fost remediată în jurul orei 19.00 şi s-a reluat alimentarea cu energie electrică. De asemenea, pe strada Bogdan Vodă un cablu de energie a fost rupt, fiind reparat în această dimineaţă, iar în centrul oraşului curentul a fost întrerupt pe o perioadă scurtă de timp.

Temperaturile scăzute înregistrate ieri au creat şi primele blocaje în trafic. Aseară în jurul orei 20.00 aproximativ 30 maşini au rămas blocate pe drumul judeţean 208, în dreptul localităţii Heci, Lespezi. După câteva ore autospecialele au împânzit material antiderapant iar circulaţia în zonă a fost reluată.

Viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu spune că administraţia locală este pregătită pentru sezonul rece. Dacă temperaturile se menţin scăzute, utilajele vor împânzi material antiderapant pe străzi, iar în suburbii se vor ocupa de acest aspect beneficiarii de ajutor social.

Şi la Hîrlău aleşii locali au avut o şedinţa în această dimineaţă în care s-a discutat măsurile ce urmează să fie luate pentru ca traficul în oraş să se desfăşoare în condiţii optime. Administraţia locală a achiziţionat material antiderapant ce urmează să fie împrăştiat pe străzi în fiecare dimineaţă de utiliajele de la Salubritate.

La nivelul judeţului, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administraţie a Drumurilor Iaşi au scos aseară două maşini pe DJ 208 în zona Deleni, Hîrlău şi Lespezi, iar astăzi au fost trimise două sărăriţe spre Vaslui.

De asemenea, şeful DJAD, Sorin Babliuc spune că echipajele sunt pregătite şi pot interveni încă de mâine, la primele ore ale dimineţii pe drumurile din judeţ unde vor fi semnalate probleme. Pe raza judeţului Iaşi sunt 3 baze şi trei puncte de sprijin dotate cu utilaje şi material antiderapant.

Menţionăm că în jurul amiezii a expirat codul galben de vânt puternic din zona Moldovei. Meteorologii anunţă temperaturi scăzute de până la – 6 grade în următoarele zile. Vremea va fi destul de rece pentru această perioadă din an, însă vântul va sufla slab, iar precipitaţiile vor lipsi.

PULSUL ZILEI

Protopopiatul Pașcani a încheiat cu succes Campania „Fii Lumină de Sărbători!”

Sfârșitul de an ne aduce mai aproape unii de alții, ne încarcă de puterea binelui și de magia sărbătorilor trăite cu sens. Am finalizat cu succes Campania "Fii Lumină de Sărbători!", aducând împreună speranță în casele a zeci de familii. Pachete...

Crăciun intens la Spitalul Municipal Pașcani: 400 de urgențe și trei nașteri

A fost un Crăciun cu sute de prezentări la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. În perioada 25 - 28 decembrie 2025, circa 400 de persoane au fost evaluate de personalul medical, fiind acordate consultații și...

Incendiu violent la o locuință din Tătăruși. Un bărbat, în stare gravă

Un incendiu puternic a izbucnit în cursul zilei de duminică, 28 decembrie 2025, la o locuință din localitatea Tătăruși. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu două autospeciale de stingere cu apă și...

Mandate prelungite, la sfârșit de an

Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului, primarul municipiului Pașcani a prelungit mandatele unor șefi de servicii și instituții din subordine. Pentru unii, cu 60 de zile, iar pentru alții, cu șase luni de zile, deși funcțiile sunt ocupate...

Un singur consilier din PSD solicită ca taxele locale să nu fie majorate la Pașcani

Cu o zi înainte de ședințele privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, proiect inițiat de primarul Marius Pintilie, liderul de grup al consilierilor PSD a depus o adresă prin care solicită menținerea la nivelul anului 2025...

Primarul Pașcaniului înainte de majorarea taxelor locale cu peste 70%: Se plătesc foarte puține taxe pe proprietate…! Ce au spus contribuabilii…

Ședința legislativului pășcănean pentru majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 09.00 în comisiile reunite și de la ora 10.00, în plen. Inițiatorul proiectului,...

Descoperiri medicale care ne-au dat speranță în 2025

Anul 2025 a adus progrese medicale majore care ar putea, în timp, transforma sistemele de sănătate pentru milioane de pacienți din întreaga lume.  Euronews Health a analizat cele mai importante reviste de profil pentru a identifica cele mai promițătoare...

Anul nou vine cu noi surprize! 6 zile importante sunt șterse din calendarul sărbătorilor

Un proiect legislativ anunță o schimbare majoră pentru calendarul zilelor nelucrătoare din România, începând cu 2026. Inițiatorii propun reducerea numărului de libere legale de la 17 la 12, cu eliminarea a șase date marcante și adăugarea unei singure zile...

Titularizare 2026: proba scrisă va avea loc pe 21 iulie. Înscrierile încep pe 6 mai

Proba scrisă a concursului național de Titularizare 2026 se va desfășura pe 21 iulie 2026, potrivit Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, care aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027. Conform calendarului...

Niciun articol afișat