Copiii de la Grădinița PP nr. 2 și creșa din Pașcani vor fi relocați. Ar urma să înceapă lucrările de modernizare a celor două instituții

Administrația locală din municipiul Pașcani caută soluții pentru relocarea copiilor din Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr.1, de pe strada Sportului, după ce în ambele instituții ar urma să înceapă lucrările pentru modernizare, printr-un proiect cu fonduri europene și guvernamentale.

Locația unde vor fi mutați cei 132 de preșcolari și circa 50 de anteprescolari nu a fost încă stabilită, însă este luată în calcul locația Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4, tot din zona Deal, din spatele supermarketului Profi.

Deocamdată nu se știe nici dacă toți copilașii vor fi încadrați într-o altă instituție cu program prelungit sau vor ajunge și la una cu program normal. Toate detaliile privind relocarea ar urma să fie stabilite în perioada următoare. Asta în condițiile în care, părinții au fost deja anunțați despre acest lucru și despre faptul că pot începe să ia acasă lucrurile preșcolarilor din grădinița PP nr.2.

În ceea ce privește stadiul investiției, în această perioada, a avut loc licitația pentru aflarea constructorului care va executa lucrările, iar acum sunt în etapa de evaluare a ofertelor depuse, trei la număr.

Se așteaptă ca la începutul săptămânii viitoare să fie finalizată această procedură și să fie desemnat un câștigător. Apoi, va fi semnarea contractului iar, cel mai probabil în această lună ar urma să fie dat și ordinul de începere al lucrărilor, deoarece termenul de execuție este foarte scurt.

De precizat este faptul că cererea pentru finanțarea proiectului a fost depusă în 2018 de fosta administrație locală, iar contractul a fost încheiat un an mai târziu. Valoarea investiției este de peste 5,7 milioane de lei, din care 5,57 milioane lei este suma nerambursabilă din fonduri europene și guvernamentale.

Conform proiectului, în cele două instituții se vor face lucrări pentru eficientizarea energetică, schimbarea instalațiilor electrice și sanitare, renovări tâmplărie, extindere clădiri, sala de sport și cantină, camera de stimulare multisenzorială și spații de joacă.

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
89 %
4.7kmh
100 %
J
8 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat