Copiii sub 14 ani vor putea obține buletine electronice, din 2 iunie 2025. Nu le vor fi prelevate amprente

Copiii sub 14 ani vor putea beneficia, începând din 2 iunie, de cărți electronice de identitate a anunțat joi Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Reprezentantul Executivului a precizat că prevederea face parte dintr-un pachet de trei hotărâri de guvern adoptat în ședința de joi a Guvernului. Acestea „închid tot cadrul normativ, care va face posibilă, o declanșare foarte rapidă a eliberării cărților de identitate electronică”.

„Din 20 martie 2025, deci peste o săptămână, în județul Cluj vor începe emisiunile acestor cărți de identitate electronică. (…) Județul Cluj a fost parte dintr-un program pilot care a testat această nouă formă de identificare.

În foarte scurt timp, ulterior, în cel mult două luni, în toate cele 674 – dacă nu mă înșel – centre de evidență a populației va fi disponibilă această carte electronică de identitate”, a declarat Mihai Constantin.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că s-a renunțat la vârsta minimă de 14 ani de la care o persoană putea obține documentul electronic de identitate.

„Și o primă noutate, dacă vreți, din 2 iunie 2025, carte electronică de identitate va putea fi eliberată și pentru copii de sub 14 ani. Era până acum un prag psihologic: la 14 ani am buletin. Ei bine, această carte electronică de identitate poate fi eliberată și pentru copiii mai mici de 14 ani, pentru o libertate mai bună de circulație, în primul rând, și de identificare atunci când beneficiem de libertatea de circulație din zilele noastre”, a mai spus reprezentantul Executivului.

Mihai Constantin a precizat, ca răspuns la una dintre întrebările jurnaliștilor, că documentul poate fi eliberat chiar de la nașterea copilului, dar că părinții sunt cei care decid dacă solicită un astfel de document de identitate.

Nu le vor fi prevelate amprente

„Cred că poate fi de la naștere. Evident, la opțiunea părinților și mai este un lucru, pentru copiii tineri amprentele nu vor fi prelevate pentru că sunt irelevante. Este posibil ca și fotografia să fie împrospătată mai des”, a mai spus Constantin.

Cartea electronică de identitate nu va fi obligatorie, persoanele care nu-și doresc un astfel de document vor putea solicita să li se elibereze unul în „format neelectronic”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Acesta a mai precizat că pe lângă formatul mai mic, de dimensiunile unui card bancar, cartea electronică de identitate asigură o securitate sporită a datelor personale.

„De asemenea, va oferi o securitate ridicată pentru furturi de identitate și vreau să argumentez această aserțiune prin câteva informații. În format tipărit în cartea electronică de identitate o să apară la vedere numele prenumele, cetățenia, data nașterii, sexul, imaginea facială, fotografia, CNP-ul și un eșantion de semnătură olografă. Dar pe cipul aferent aceste cărți se vor găsi toate datele menționate mai devreme, la care se adaugă prenumele părinților, domiciliul și amprentele a două degete ale titularului. Așadar, prenumele părinților și domiciliul nu se vor mai găsi la vedere dacă nu interacționez cu un aparat autorizat să-și citească inclusiv aceste date personale și biometrice”, a mai explicat Mihai Constantin.

Sursa Observator 

PULSUL ZILEI

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...
Paşcani
câțiva nori
2.1 ° C
2.1 °
2.1 °
83 %
2.2kmh
12 %
J
15 °
vin
14 °
S
12 °
D
11 °
lun
11 °

Niciun articol afișat