O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism.
Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, micuța a fost adus la spital cu o lovitură la cap, răni la nivelul pieptului și vânătăi la ambii genunchi. La momentul evaluării, fetița era confuză și somnolentă, însă starea generală era stabilă.
„La data de 8 aprilie a.c., Poliția Municipiului Pașcani a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în municipiul Pașcani a avut loc un accident rutier.
Din verificări a rezultat faptul că o femeie, de 49 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Vatra, din municipiul Pașcani, ar fi surprins și accidentat o minoră, de 8 ani, care a traversat strada printr-un loc nepermis.
În urma evenimentului rutier, minora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” au prezentat reprezentanții IPJ Iași.
Copila a fost trimisă inițial pentru un consult de specialitate, pentru a verifica dacă există probleme la nivelul capului, urmând ulterior să fie transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde va rămâne internată pentru supraveghere.
Investigațiile efectuate – inclusiv tomografii și radiografii – nu au arătat, la prima evaluare, fracturi sau alte leziuni evidente.
Medicii continuă să monitorizeze evoluția stării de sănătate a copilului, iar polițiștii au deschis o anchetă.
