Creșele și after-school-urile s-ar putea deschide pe perioada verii, cu un număr redus de copii

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a referit, miercuri, la posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de genul creşă, after-school, sau alte activităţi de educaţie pentru copii, să fie permise pe perioada vacanţei de vară, cu un număr mai mic de copii decât în mod normal, relatează Agerpres.

Ministrul Muncii a subliniat că în prezent nu a fost luată nicio decizie în acest sens pentru situaţia părinţilor cu copii, însă cea mai probabilă decizie va fi prelungirea până pe 12 iunie a măsurii de acordare a 75% din salariu părintelui care stă acasă cu copilul pe perioada închiderii unităţilor de învăţământ.

„Cu privire la familiile care nu au cu cine să-şi lase copiii în perioada următoare, ne punem problema prelungirii cadrului legal prin care să continuăm acordarea de sprijin în baza legii care acoperă 75% din salariu pentru părintele care optează să stea acasă pentru a-şi îngriji copilul pe perioada suspendării activităţii la şcoală. Conform reglementărilor legate de decretul preşedintelui, această prevedere se opreşte pe (15 mai, n.r.). Am avut o discuţie astăzi, urmând să luăm o decizie, probabil că o vom prelungi până pe 12 iunie, până când s-ar fi intrat şi se intră şi acum în vacanţă”, a declarat Violeta Alexandru, în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
60 %
3.4kmh
3 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
6 °

Niciun articol afișat