Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc luni pe Sfinţii 40 de Mucenici, soldaţi romani care, pentru credinţa lor, au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, 9 martie fiind şi ziua în care s-a păstrat tradiţia de a se prepara şi împărţi mucenici, copţi sau fierţi.
Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.
Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.
Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă şi în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.
Tot în 9 martie se încheie perioada cunoscută ca „zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor.
Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici, şi se încheie în 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi.
În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu „botele” (beţele) în foc, iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate purificatoare – curăţau spaţiul de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a anului nou, profilactice – preveneau neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii, fertilizatoare pentru grădini, livezi şi vii prin împrăştierea cenuşii pe pământ.
În ziua Mucenicilor se trasează hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.
Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminescenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume, în funcţie de zonă – Moşi, Sfinţi, Sfinţişori sau Măcinici.
Sursa Mediafax