-1.6 C
Paşcani
luni, decembrie 23, 2024

Criminalii fantomă ai Iaşului! Investigaţiile de omor care îi bântuie pe procurori

12 dosare de omor sau omor calificat şi alte 6 de tentativă, toate cu autor necunoscut, se află pe rolul Parchetului din Iaşi. Cea mai veche investigaţie vizează o crimă din 1998, iar alte două din 1999. Cele mai noi dosare de omor cu „A.N.“ sunt din 2017, respective 2018.
Potrivit unui răspuns oferit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cinci dintre cele 12 dosare ce vizează moartea unor persoane sunt încadrate în categoria omor calificat. De două ori pe an, anchetatorii verifică din oficiu toate aceste dosare cu autor necunoscut (A.N.), trecerea anilor îngreunând, însă, emiterea unei soluţii în dosar. Iar lista dosarelor cu A.N., în lipsa unor soluţii date în cele existente, va continua să crească, în contextul în care, din 2012, faptele de omor nu se mai prescriu.
CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Recomandări