Replica presedintelui PNL Iasi la comunicatul PSD: Pascaniul a primit bani pentru spital si biserici

Presedintele PNL Iasi, Cristian Adomnitei, raspunde acuzatiilor aduse de PSD Pascani intr-un comunicat de presa aparut in presa locala.

„Comunicatul trimis de PSD Paşcani, înaintea întâlnirii mele de duminică cu păşcănenii, este plin de minciuni şi de omisiuni flagrante.

Realitatea este următoarea:

1. Am venit permanent la Paşcani, pentru că, aşa cum am spus-o mereu, acest municipiu este foarte important pentru judeţul Iaşi. Voi veni permanent să discut cu păşcănenii, chiar dacă PSD va încerca să boicoteze, să provoace scandaluri şi să politizeze aceste evenimente care sunt fireşti în viaţa comunităţii păşcănene.
2. Reamintesc faptul că, de când sunt la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi, am finanţat cu prioritate proiectele urgente şi cele care nu puteau primi finanţări imediate din fonduri europene.
3. Astfel, anul trecut am repartizat suma de 300.000 RON pentru amenajarea unui heliport în curtea Spitalului Municipal de Urgență Paşcani,, însă conducerea Primăriei Paşcani nu solicitat suma spre decontare. În luna februarie a acestui an, am decis alocarea unei alte sume de 300.000 RON pentru acelaşi proiect şi aştept, în continuare, ca reprezentații PSD de la conducerea Primăriei să se apuce de treabă pentru a finaliza toate documentațiile. La cum stau lucrurile, nu poate municipalitatea Paşcani deconta câți bani am alocat şi aloc de la Consiliul Județean pentru proiectele păşcănenilor.
4. La fel, anul trecut, în 2013, am alocat 200.000 RON pentru un proiect care face parte din viaţa spirituală a oraşului şi a fiecărui păşcănean – Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”. Tot la începutul acestui an, am alocat, din bugetul Consiliului Județean, o altă sumă de 200.000 RON pentru acelas obiectiv atât de important în viața comunității păşcănene şi în viața fiecărui păşcănean.
5. Mai mult, am decis, prin compania ApaVital, să salvăm rețelele de apă şi canalizare din municipiul Paşcani şi le modernizăm. Până acum, datorită încăpățânării administrației locale condusă de PSD, din MasterPlanul I finanțat prin POS Mediu 2007-2014 al companiei ApaVital, care înseamnă investiții în valoare de 136 mil euro, bani absorbiți integral de la Uniunea Europeană, oraşul Paşcani nu a primit niciun ban. Menționez că din aceşti bani au fost reabilitate toate rețelele din municipiul Iaşi, Hârlău, Podu Iloaiei şi Tg. Frumos. Astăzi, rețeaua de apă a Paşcaniului este învechită, iar firma Prest Serv Apa în faliment. Suma pe care ar fi primit-o oraşul Paşcani, dacă ar fi venit la Consiliul Județean de la început, ar fi fost de 15 milioane de euro. Păşcănenii nu au avut parte de aceste investiții din cauza încăpățânării şi orgoliului steril al administrației Paşcani. Prin implicarea Consiliului Județean, vom face investiții prin Master Planul II din POS Mediu 2014-2021, în valoare de 13 mil euro, în infrastructura rețelei de apă şi canalizare pentru extindere şi reabilitare. Totodată, Consiliul Judeţean, prin compania Apa Vital, va investi aproximativ 1 milion de lei din fonduri proprii în infrastructura de drumuri, acolo unde vom avea lucrări pentru racordarea păşcănenilor la sistemul de apă şi canalizare.
6. Declaraţiile PSD sunt cu atât mai neruşinate, cu cât PSD are, la această oră, majoritatea în Consiliul Județean şi poate decide tot ce doreşte. Din păcate, consilierii PSD nu au pe agendă priorităţile Paşcaniului.
7. PSD minte astfel presa locală, locuitorii Paşcaniului şi proprii susţinători. Pentru mine, Paşcaniul rămâne cel mai importat oraş din Vestul Județului, cu un foarte mare potențial de dezvoltare. În timp ce eu mă lupt să valorific capacitățile industriale ale acestui oraş pentru a crea noi locuri de muncă şi pentru a atrage investiții, reprezentanții PSD au rămas blocați în retorica politicianistă care nu aduce nimic bun păşcănenilor.

Liberalii țin cu păşcănenii! Faptele noastre dovedesc asta!” a precizat Adomnitei.

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.8 ° C
10.8 °
10.8 °
72 %
7.7kmh
95 %
lun
10 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat