Municipiul Paşcani este în cădere liberă din punct de vedere economic. O spun statisticile dar se poate vedea şi cu ochiul liber chiar în cele mai aglomerate zone comerciale. De exemplu în Piaţa Vale tot mai multe spaţii comerciale rămân libere în urma închiderii magazinelor. Astăzi Primăria Paşcani a organizat licitaţie pentru ocuparea a 4 astfel de spaţii însă doar unul a fost contractat pentru o perioada de 5 ani de zile chiria fiind de 533 de lei pe lună pentru o suprafaţă de aproape 30 de mp. Restul spaţiilor au rămas neocupate luna viitoare urmând să fie organizată o nouă licitaţie. Dacă nici de aceasta dată nu vor fi închiriate Primăria Paşcani intenţionează să micşoreze preţurile.
Menţionăm că şi în centrul oraşului tot mai multe spaţii comerciale sunt libere. din cauza chiriilor foarte mari. Astfel micii întreprinzători prefera să îşi mute afacerile în alte locaţii sau chiar să le închidă pentru a putea supravieţui crizei economice din ce în ce mai severe.
Orizont.info