Cu ce probleme se vor confrunta pacienţii care merg în ambulator sau la medicii de familie de la 1 februarie

Medicii de familie din întreaga țară ar putea oferi de la 1 februarie consultații doar contra cost. Mai rău, unii dintre ei ar putea pune chiar lacătul pe ușile cabinetelor. Asta după ce Casa Națională de Sănătate a propus reducerea bugetelor, o decizie despre care experții din Sănătate spun că ar putea băga în colaps aproape întreg sistemul sanitar de stat

Criza în care se adâncește sistemul de sănătate din România pare total scăpată de sub control. După ce Guvernul a cedat presiunilor și a deblocat în spitale aproape 8.000 de posturi, acum se confruntă cu o problemă cel puțin la fel de gravă: medicii de familie, dar și cei din ambulator amenință că, de la 1 februarie, fie nu vor mai acorda consultații gratuite, fie își vor închide cu totul cabinetele. Motivul? Aceștia refuză să semneze noi contracte cu Casa Națională de Sănătate în contextul în care bugetul le-a fost drastic redus.

Vor înregistra pierderi uriașe

La sfârșitul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a propus decontarea unor valori mult mai mici pentru pacienții care se află pe listele medicilor de familie. De asemenea, și serviciile medicale acordate acestora vor fi plătite mai puțin pentru că „nu sunt bani la buget“.

Concret, de la 1 februarie, medicii de familie ar putea primi suma de 7,7 lei pentru fiecare pacient pe care îl au pe listă, față de 12 lei cât era anul trecut. Pentru serviciile medicale acordate, aceștia vor primi doar 6,2 lei, față de 8 lei cât era alocat în 2023. Practic, bugetul alocat cabinetelor de medicină de familie ar putea scădea față de anul trecut cu aproape 25%.

„Avem 10 zile la dispoziție să trimitem propuneri, să cerem dezbatere publică“, a declarat pentru „Adevărul“ Mihai Mara, medic de familie din județul Cluj.

„Federația Națională a Patronatelor și Uniunea Patronatelor Independente din Medicină de Familie au solicitat dezbatere publică. Joi vor fi consultări și negocieri la CNAS. Deja organizațiile medicilor, organizațiile patronale, asociațiile, dar și Colegiul Medicilor s-au întâlnit, fac front comun și vor veni cu propuneri comune“, a mai precizat medicul.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
4.6 °
78 %
8kmh
91 %
mie
5 °
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °

Niciun articol afișat