back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.9 C
Paşcani
Login

Cu „măgăruşul” după vitezomani

reprezentanţii Poliţiei ieşene au anunţat că de la jumătatea acestei luni, îndată ce vremea se va încălzi, vor scoate de la „naftalină” motoscuterele achiziţionate încă din 2006 * trei dintre ele vor fi date spre folosinţă… poliţiştilor rutieri
După ce a avut în dotare biciclete, Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Iaşi se dotează acum cu mopeduri marca Peugeot. Vehiculele sânt achiziţionate încă de la jumătatea anului 2006, la un preţ de aproximativ 1.000 de euro bucata. Deşi la vremea respectivă poliţiştii erau foarte mulţumiţi de noile dotări, bucuria a durat puţin, pentru că în scurt timp ele au fost aruncate în garajul poliţiei. Motivul – confortul sporit pe care-l oferă autoturismele din dotare. Potrivit reprezentanţilor poliţiei ieşene, mopedurile vor fi scoase însă la stradă de la jumătatea acestei luni, dacă vremea va fi favorabilă. „Mopedurile vor fi date poliţiştilor de la Rutieră, pentru a fi folosite în sezonul călduros. Vor fi folosite de agenţii care au permis de conducere categoria A. S-au făcut asigurările şi aşteptăm ca vremea să fie prielnică”, a declarat subinspectorul Alexandru Chelaru, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

„Mopedurile sunt fiabile atunci când sunt blocaje în trafic” – chestorul Ioan Scripniciuc, şeful IPJ Iaşi

Continuare pe Evenimentul

PULSUL ZILEI

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Primul val de ninsori și vreme rece din această iarnă începe de miercuri, 24 decembrie

România va fi influențată de două sisteme atmosferice majore în perioada Crăciunului – un anticiclon azoric care va aduce aer rece polar și un ciclon mediteranean responsabil de precipitații extinse. Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori în Moldova și...

Românii, dependenţi de salariu. Doar 1% din veniturile unei familii provin din investiţii

Finalul de an este momentul bilanțului financiar în fiecare familie. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a explicat la IQ Financiar cum să ne evaluăm corect veniturile, economiile și cheltuielile, dar mai ales de ce este esențial să nu depindem...

Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele din România sunt furaj animalier

Șeful ANPC a transmis sâmbătă un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi...

Direcția Județeană de Drumuri Iași pune la bătaie un contract de 12 milioane de euro pentru deszăpezirea sezoanelor 2026-2030

Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi a scos la licitatie acordul cadru pentru deszapezirea din perioada 2026 – 2030. Contractul vizeaza intreținerea și deszăpezirea rețelei de drumuri județene pe cele două niveluri de intervenție. Acord cadru va...

Iarnă blândă, bună pentru agricultură – ANM: Culturile de toamnă se dezvoltă favorabil

Condiţiile agrometeorologice în următoarele zile vor fi în general favorabile parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar lucrările de sezon se vor desfăşura pe ansamblu normal în...

Niciun articol afișat