Cum a dat lovitura Grupul GRAMPET: Testul economic din 2020, o provocare economică unică în România

Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală și de Est, însă structura de servicii integrate și infrastructura strategică dezvoltată la nivel regional au favorizat revenirea rapidă din a doua parte a anului.

„Pentru noi, 2020 a fost un an de testare și confirmare a ceea ce am construit în ultimii 20 de ani – o companie multinațională cu infrastructură strategică pentru întreaga economie”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET.

„Primim tot mai multe semnale că Grupul GRAMPET intră în atenția marilor investitori și grupurilor de interese din industria de profil globală, într-un moment în care piața se aliniază la noua paradigmă economică, iar tendința de consolidare din industriile de transport se accentuează. Această validare internațională ne onorează, mai ales că vine pe fondul unui proces în justiție care ne provoacă acasă un prejudiciu nedrept de imagine. Este regretabil că vedem acest tratament față de un antreprenor care, dincolo de responsabilitatea economică și socială asumată, duce numele României peste hotare. În ceea ce ne privește, ne menținem angajamentul de a continua să construim în România, pentru România. Suntem conștienți că aportul economic al companiilor noastre este substanțial și că orice dezechilibru poate atrage un risc sistemic pentru industria de profil, dar și pentru economie per ansamblu”.

 

CONTINUARE PE DCNEWS.RO

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.8 ° C
5.8 °
5.8 °
70%
3.3m/s
0%
S
12 °
D
10 °
lun
9 °
mar
11 °
mie
13 °

Niciun articol afișat