Cum aducem cei şapte ani de acasă la serviciu

Fiecare dintre noi are dreptul la muncă. Însă, de multe ori, îndată ce-l obţinem, uităm destul de repede că, lipit de acesta, stau ciorchine şi multe obligaţii, exact ca şi în viaţa civilă. De la salutul de bună ziua dat colegilor când intri într-o cameră, până la anunţarea managerului pentru o întârziere cu cel puţin 15 minute înainte. Cum rezolvăm anumite cazuri de nesimţire, sau chiar de conflict?
Nimeni nu ne obligă „să mergem” la serviciu. Prin serviciu înţelegând aici o organizaţie în cadrul căruia activăm, opt ore pe zi, cu contract de muncă sau de colaborare. Am câţiva prieteni care nu muncesc deloc. Sunt liber profesionişti sau, cum se spune acum, freelanceri. Unii au luat decizia doar pentru că nu le-au mai plăcut să lucreze în cadrul strict al unei organizaţii. Dar, odată ce am decis să lucrezi într-una, n-ar trebui să ne asumăm regulile, să ne asimilăm obiceiurile şi cultura locului?

Cele două principii într-o companie

Principiul fundamental pentru existenţa unei organizaţii este Funcţionabilitatea. Muncim cu toţii într-o companie care există cu un anumit scop – de pildă, să obţină profit şi să existe într-o piaţă. Orice acţiune care iese din acest principiu aduce atingere chiar raţiunii existenţei ei. Orice acţiune care iese din acest principiu aduce atingere chiar cîştigării salariului de către fiecare angajat.

Al doilea principiu este cel al Ierarhiilor. Pentru ca obiectivul general să fie îndeplinit, fiecare trebuie să-şi îndeplinească separat, apoi laolaltă, obiectivele, conform rolurilor. Încălcarea rolurilor ierarhice, aşa cum au fost ele gândite ca schelet al companiei duce foarte repede la haos.

Cum restabilim regulile de bună purtare la serviciu?

Dar să trecem repede la câteva reguli de bună purtare la serviciu, făcând recurs de fiecare dată la cele două principii de mai sus.

Ce facem dacă ne înjură un coleg? În nici un caz nu-i dăm un pumn în gură. Ci îi spunem pe loc că nu ne simţim ok sau că ne simţim jigniţi şi că îl rugăm ca fapta să nu se mai repete. Dacă se repetă, mergem la şeful nostru direct (şi nu al lui) şi îl rugăm să ia măsuri, pe linia sa ierarhică. Dacă colegul este din alt departament, şeful meu va vorbi cu şeful lui să ia măsuri. Ideal ar fi să putem invoca un principiu sau o valoare explicită a companiei.

Ce facem dacă ne înjură şeful? Soluţia cea mai diplomatică – care la mine a mers cu un şef mai în vârstă – este aceea de a-i solicita rapid o întrevedere între patru ochi, în care îi spunem că nu ne simţim ok sau că ne simţim jigniţi şi că îl rugăm să nu se mai repete. Dacă se repetă mai mult de trei ori, invocăm un principiu sau o valoare explicită a companiei. Iar dacă se repetă din nou, mergem pe scara ierarhică mai sus şi solicităm să fim mutaţi în alt departament. Sau în altă companie.

Ce facem dacă picăm în echipă cu un nesuferit? Cu unii colegi ne simţim atât de bine, de parcă îi ştim de când lumea, pe alţii îi considerăm nesuferiţi şi căutăm să nu avem prea mult de a face. Conform primului principiu, al funcţionabilităţii, ideal ar fi ca simpatiile personale să nu le afecteze absolut deloc pe cele funcţionale. Adică să lucrăm cu plăcere şi cu cei care ne plac, şi cu cei care nu ne plac. Alegerea unei echipe, ce stă în sarcina unui manager, va fi întotdeauna făcută după criteriul bunei funcţionări, şi nu al simpatiilor personale. Sau cel puţin, până la un punct. Deci, ce facem dacă picăm în echipă cu un nesuferit? Zâmbim şi ne punem pe treabă. O butadă spune că de ceea ce ne e frică nu scăpăm.

Ce facem dacă colegul de alături nu se spală? În nici un caz nu-i punem pe birou spray-uri sau săpunuri, sau nu îi aruncăm un „mai spală-te, mă, şi tu!” (credeţi-mă, nu se va rezolva). Este o situaţie destul de delicată, care ţine mai mult de latura personală, însă ea o afectează destul de serios pe cea profesională şi socială. Apelăm la manager să rezolve situaţia, pentru că numai el este cel ce trebuie să aibă grijă de funcţionabilitatea echipei.

Ce facem dacă colegul nu curăţă wc-ul? În nici un caz nu facem pânde şi-l băgăm cu nasul acolo. Dacă ştim cine este, problema se poate rezolva rapid cu o glumă în mediul informal, la o ţigară. Dacă nu ştim cine este, şi situaţia se repetă, putem ridica problema chiar la finalul unei şedinţe, sau, din nou, putem apela la manager.

Ce facem dacă ne trezim că cineva ne mănâncă mâncarea adusă de acasă? În nici un caz nu răsturnăm frigiderul, finalizând cu „să-ţi stea în gât!” Folosim intranetul sau trimitem un mail colectiv – cu o copie către manager – prin care transmitem (atenţionăm) că nu este ok ceea ce s-a întâmplat şi că rugăm să nu se mai repete. Dacă se repetă, putem considera fapta furt şi putem cere direct managerului să ia măsuri.

 

ADEVARUL

PULSUL ZILEI

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...

Schimbarea orei aduce întârzieri pe calea ferată

Atenție, călători! În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, România trece la ora de vară, iar acest lucru va afecta temporar circulația trenurilor. La ora 03:00, ceasurile vor fi date înainte cu o oră și vor...

Deputatul Sorin Năcuță: Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi

Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi politice, multă demagogie și alianțe conjuncturale între PSD, care este parte a actului de guvernare și partidele de opoziție - AUR...

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore!

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore! Concret, românii trebuie să își ridice nivelul de pregătire, nu doar pentru situații civile, ci și pentru sprijinirea unui posibil efort...

Triunghi amoros exploziv. Un preot este acuzat că are o relație cu soția unui enoriaș, om de afaceri

Florin Cătălin Panciuc, un om de afaceri din Târgu Frumos îl acuză pe preotul din localitate, un tânăr pe nume Andrei Afrăsiloaie că are o relație amoroasă cu soția sa @ De când s-a îndrăgostit de preot, soția lui...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
48 %
5kmh
93 %
mie
9 °
J
6 °
vin
7 °
S
8 °
D
5 °

Niciun articol afișat