Cum puteţi câştiga 3.000 de euro fără să faceţi nimic. Din lipsă disperată de oameni, firmele au ajuns să ofere recompense pentru asta.
Competiţia mare pe candidaţii din IT îi determină pe angajatori să recompenseze recomandările interne. Sumele pornesc de la 600 de euro şi pot să ajungă şi până la 3.000 de euro, arată rezultatele studiului AIMS Salary Map IT 2016.
„Pentru a primi această bonificaţie, candidaţii recomandaţi trebuie să treacă procesul de selecţie, unde nu li se face nicio favoare şi în multe cazuri trebuie să rămână în compania angajatoare o anumită perioadă de timp“, a spus Şerban Mrejeriu, consultant în cadrul firmei de consultanţă în resurse umane AIMS International România.