Cum să scapi de penalităţi dacă ai datorii la căldură. RAGCL a aprobat o serie de facilităţi

Veşti bune pentru păşcănenii care au restante la încălzire. Regia locală de termoficare acorda facilitate importante celor care vor să îşi plătească datoriile. Măsurile au fost hotărâte de membrii Consiliului de Administraţie, în şedinţa de astăzi. Pe lista restantierilor se afla peste 1000 de beneficiari, mai ales locatari de la bloc.
Facilităţile se acorda timp de două luni de zile, în august şi septembrie. Cei care vor achita facturile la zi vor scăpa de penalităţi. Cei care nu au toţi banii, pot face o reeşalonare la plată dar trebuie să achite un avans de 25%. Dacă ratele sunt programate la plata pe o perioada de până la un an de zile, sunt tăiate 50% din penalităţi, iar dacă perioada  este mai mare, reducerea este de doar 30%.
Conducerea regiei anunţa că începând de mâine urează să fie trimise somaţiile şi notificările de plată. Cei care nu vor să îşi achite datoriile sunt trimişi în judecată. În fiecare zi sunt depuse la instanta câte 20 de dosare, locatarii urmând să fie executaţi silit. RAGCL are de încasat de la populaţie restante de 1,9 mil de lei şi încă 300.000 de lei de la agenţii economici.

Astfel de facilitati au fost acordate şi anul trecut, iar măsură a avut efecte. În momentul de faţă mai sunt la sistemul centralizat de încălzire 3850 de persoane din peste 9000 de apartamente. În acest an au fost depuse peste 150 de cereri de debranşare din care doar 20 au fost aprobate. În acelaşi timp au fost constatate 10 de debranşări ilegale. Menţionăm că regia are de achitat 1,9 mil de lei facturi restante la gaz metan, datorie acumulată în timpul sezonului rece.

PULSUL ZILEI

Ministrul Energiei: Prețurile la gaze și carburanți vor rămâne controlate

România are suficiente rezerve de carburanţi pentru a face faţă oricărei crize majore de aprovizionare, spune la Radio România Actualităţi ministrul Energiei, Bogdan Ivan. În opinia sa, ţara noastră poate rezista aproape o jumătate de an fără importuri sau...

Cum poți elimina datele personale din Google. Ce face instrumentul gratuit „Results About You”

În mediul online circulă cantități uriașe de informații personale. Nume, adrese de domiciliu, numere de telefon sau adrese de e-mail ajung frecvent în baze de date care sunt apoi vândute mai departe. Potrivit BBC, aceste informații sunt colectate și comercializate...

Răspunsuri la întrebările părinților despre înscrierea în clasa pregătitoare. Când, cum și unde se fac înscrierile pentru anul școlar 2026-2027

Ministerul Educației a răspuns la cele mai frecvente întrebări adresate de părinți privind înscrierea în învățământul primar în anul școlar 2026-2027, publicând o sinteză a principalelor prevederi din calendarul și metodologia-cadru. Reamintim că a fost aprobat calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐏𝐫𝐞𝐭̗𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐠𝐚𝐳𝐞 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐟𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐭̗𝐢𝐞!

Guvernul a decis astăzi prelungirea schemei de plafonare a prețului la gazele naturale pentru consumatorii casnici, astfel încât prețul maxim pentru populație să rămână 0,31 lei/kWh. Este o măsură necesară într-o perioadă în care energia continuă să influențeze direct costul...

Deputatul Bogdan Cojocaru: România are nevoie urgentă de buget, iar românii au nevoie de măsurile sociale propuse de PSD!

Este deja luna martie și nu avem măcar o schiță a bugetului pentru anul în curs. Instituțiile funcționează la nivel de avarie, proiectele noi de investiții lipsesc cu desăvârșire, iar atragerea fondurilor europene, prin PNRR, pare că este departe...

PSD Pașcani: Tichetele sociale nu sunt pomeni electorale. Sunt o dovadă minimă de umanitate!

Comunicat: Declarațiile primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie, potrivit cărora tichetele sociale pentru alimente ar reprezenta „cadouri electorale”, sunt cinice și complet rupte de realitatea în care trăiesc sute de oameni din comunitatea noastră. Pentru mulți dintre acești concetățeni, sărbătorile de...

APAVITAL anunță citirea de la distanță a apometrelor

Vești bune pentru pășcănenii care au contracte directe cu APAVITAL pentru furnizarea serviciului de apă și canalizare. Operatorul a anunțat că începând de joi, 5 martie, citirea apometrelor va fi făcută de la distanță prin transmisie radio cu ajutorul...

Apă pe rețeaua de la Gâștești în câteva săptămâni de zile

Vești bune pentru cetățenii din suburbia Gâștești Pașcani. Operatorul APAVITAL a anunțat că în câteva săptămâni  de zile ar putea furniza apă pe rețelele care tocmai au fost finalizate din fonduri europene. Începând cu data de 9 martie echipele de...

Încep lucrările de modernizare a iluminatului public

Încep lucrările de modernizare și extindere a iluminatului public din municipiul Pașcani și suburbiile Blăgești și Gâștești. Primarul municipiului a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Investiția are o valoare de aproape 5 milioane de lei, bani obținuți prin...

Centrul de Consiliere și Tratare a adicțiilor din Pașcani dă startul activităților de prevenție, în școlile din municipiu

Centrul de Consiliere și Tratare a adicțiilor din Pașcani dă startul activităților de prevenție, în școlile din municipiu. "În această perioadă, Centrul de Consiliere și Tratare a persoanelor afectate de adicții ”Sf. Cuvios Cleopa de la Sihăstria”, Pașcani, dă startul...
Paşcani
cer acoperit de nori
2.6 ° C
2.6 °
2.6 °
69 %
5.9kmh
97 %
vin
10 °
S
9 °
D
10 °
lun
12 °
mar
13 °

Niciun articol afișat