Cum te asiguri că hoții nu îți vor sparge casa. Recomandările diferite pentru cei ce locuiesc la bloc sau la casă

Una dintre cele mai nefericite situații în care te poți afla este să intri în casă și să realizezi că a fost prădată de hoți. Nici urmă de bani, bijuterii sau alte obiecte de valoare, câteodată nici de electrocasnice.

Urmează un drum anevoios cu plângeri la poliție, declarații peste declarații, iar uneori nu rămâi decât cu paguba pentru că nu e nici urmă de hoți. Tâlharii și-au schimbat strategiile și au profitat din plin de noile tehnologii, mai ales în privința duplicării cheilor. Astfel, unii reușesc să intre în case ca și cum ar fi ale lor, fără zgomot, fără să bruscheze ușa, deci fără suspiciuni ce ar putea alarma vecinii.

Poliția Română are un ghid de recomandări privind lucrurile pe care le puteți face pentru a ține hoții la distanță, punctând că sistemele de securitate reprezintă ”o necesitate, nu un moft”.

 

Recomandări pentru persoanele care locuiesc la bloc

 

 

  • Interfon funcțional la intrarea în bloc.
  • Încuietori corespunzătoare la intrările de la subsol, terase, sau alte intrări suplimentare.
  • Închidere corespunzătoare a ușii de la intrare.
  • Iluminare corespunzătoare pe paliere și la intrare.
  • Sistem de iluminzare automat cu detectarea mișcării și sistem de supraveghere video.
  • Montarea unui sistem de alarmă în propria locuință și conectarea acestuia la un dispecerat de monitorizare.
  • Montarea unei încuietori de înaltă siguranță la ușa de acces în locuință.
  • Grilaje la fereastră în cazul persoanelor care locuiesc la parter sau etajul 1.
  • Recomandări pentru persoanele care locuiesc la casă

     

    Pe lângă o bună parte dintre recomandările anterioare, cei care locuiesc la casă mai pot lua în calcul:

     

    • Supraveghere video exterioară.
    • Prezența unui câine în curte.
    • Evitarea depozitării în curtea casei a ambalajelor sau cutiilor unor obiecte de valoare.

     

    În plus, indiferent de locul în care locuiți, ar trebui să mai țineți cont de următoarele aspecte:

    – Să nu permiteți accesul în locuință sau să furnizați informații personale despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți, sau despre vecini, persoanelor care pretind că sunt de la diverse instituții, dar nu se pot legitima.

    – Dacă lipsiți o perioadă mai lungă de acasă, este recomandat să rugați o persoană de încredere să vă ridice corespondența. Acesta este un criteriu după care hoții se ghidează uneori pentru a se asigura că nu este nimeni acasă.

    – Alegeți încuietori cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor.

    – Ușă de acces rezistentă la forțarea mecanică sau termică.

    – Toc consolidat cu armătură mecanică în zona sistemelor de asigurare.

    – Balamale fixate bine în toc și ușă.

    – Folosirea în permanență a unor sisteme de limitare a deschiderii ușii, cum ar fi un lanț.

    – Ușă prevăzută cu închidere în mai multe puncte.

    – Lăsați o lumină sau un radio aprinse pe timpul nopții dacă părăsiți locuința.

    – Montați o plăcuță prin care să atenționați că există un sistem de supraveghere instalat.

    – Montați întrerupătoare care se aprind și se sting automat la anumite intervale de timp.

    – Dacă plecați o perioadă mai lungă de timp nu anunțați acest lucru pe rețelele sociale.

  • sursa ziare.com

PULSUL ZILEI

Unde vor fi mutate sălile de jocuri de noroc. La propunerea primarului, Pașcaniul nu scapă de ele

La o zi după dezbaterea cu o parte dintre consilierii locali, primarul Marius Pintilie a publicat spre dezbatere publică proiectul privind reglementarea, nu interzicerea, activității sălilor de jocuri de noroc în municipiul Pașcani. Conform documentului aflat pe site-ul Primăriei,...

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE LA TÂRGU FRUMOS ȘI HÂRLĂU – FOTO

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii au organizat o serie de activități interactive în orașele Târgu Frumos și Hârlău, dedicate comunității locale, cu scopul de a aduce mai aproape de cetățeni specificul muncii de poliție. Un moment deosebit de apreciat...

Polițiștii de onoare ai anului 2026 și polițiști avansați în grad, la Inspectoratul de Poliție Județean Iași

POLIȚIȘTI DE ONOARE AI ANULUI 2026 ȘI POLIȚIȘTI AVANSAȚI ÎN GRAD IPJ Iasi: Ca în fiecare an, la data de 25 martie, când se sărbătorește Ziua Poliţiei Române, marcăm o serie de evenimente importante la nivelul instituției noastre. Printre acestea...

Marșul Solidarității, pe 2 aprilie, la Pașcani. Școala Gimnazială Pașcani organizează o nouă ediție a proiectului național „Albastru pentru Solidaritate”

Școala Specială din municipiul Pașcani se pregătește pentru un proiect cu tradiție și de amploare ce va avea loc zilele următoare. Este vorba despre proiectul național „Albastru pentru Solidaritate”, dedicat conștientizării autismului. Pe 31 martie, de la ora 15:00, va...

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani merg la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do. Sprijin financiar din partea administrației locale

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani au fost selectați în lotul național si vor participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, ce va avea loc la București, în perioada 20-25 mai 2026. Rezultatele obținute de sportivii...

Plan pentru situații de urgență la Pașcani. Doar trei adăposturi civile – DOC

Consilierii locali din Pașcani sunt chemați să aprobe, în ședința din 30 martie, planul de intervenție pentru situații de urgență pe anul 2026, un document care stabilește atât resursele financiare, cât și modul de organizare în caz de criză. Documentul...

Cât costă carnea de miel înainte de Paște, în zona Pașcani

Prețul cărnii de miel pentru masa de Paște rămâne, în acest an, la fel ca anul trecut, în zona Pașcaniului, potrivit crescătorilor de animale. Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate scumpiri în mai multe domenii care afectează...

APAVITAL anunță digitalizarea cu sisteme AI a relațiilor cu clienții: timpii de procesare documente scad cu până la 80%

Comunicat:APAVITAL a introdus tehnologia AI în ecosistemul digital central de interacțiune cu clienții. Upgrade-ul înseamnă reducerea semnificativă, de până la 80%, a timpului de completare și procesare documentele, reducerea cu 60% a solicitărilor care necesită operatori și concomitent...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

„Seară cu rost duhovnicesc”, duminică, 29 martie, la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Credincioșii din Pașcani sunt invitați la o nouă întâlnire duhovnicească organizată la finalul acestei săptămâni. Duminică, 29 martie 2026, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Voievozi” din municipiu va avea loc evenimentul intitulat „Seară cu rost duhovnicesc”, dedicat aprofundării credinței...
Paşcani
nori împrăștiați
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
58 %
3.3kmh
25 %
mie
9 °
J
15 °
vin
15 °
S
10 °
D
8 °

Niciun articol afișat