Curg procesele la Primăria Pașcani

Scandal uriaș între Primăria Pașcani și CFR Călători. Municipalitatea a fost dată în judecată pentru anularea unei cărți funciare a administrației locale, pentru câteva suprafețe de teren aflate în apropierea caii ferate. Este vorba despre rampa de încărcare/descărcare a vagoanelor de marfă dar și alte terenuri din zona Gării.

CFR-ul susține că  terenurile se află în zona de siguranță a căii ferate, iar conform prevederilor legale, nu pot fi folosite de administrația locală. De cealaltă parte, primarul municipiului susține că CFR -ul nu ar avea dreptate. Edilul a prezentat această situație în cadrul conferinței  săptămânale de presă.

Primarul pășcănean a mai spus că și administrația locală va da în judecată CFR-ul și că vor fi deschise mai multe procese pentru intabularea terenului din apropierea căii ferate, din spatele Oficiului poștal din zona Vale, până la Politiclica CFR. Pintilie susține că terenurile au fost însușite fără a fi făcută dovada proprietății.

Tot în aceste zile, Primăria a fost dată în judecată și de societatea care se ocupă de modernizarea iluminatului stradal, Urbioled SRL. Reprezentanții Primăriei au refuzat să explice care ar fi motivele dar de pe portalul instanței reiese că societatea a solicitat intervenția  judecătorilor pentru recuperarea unor sume de bani, cel mai probabil pentru lucrări sau servicii efectuate și neachitate. Cererea a fost depusă la Tribunalul Iași pe 5 aprilie iar următorul termen este programat pe 25 mai. De asemenea, administrația locală a fost dată în judecată și de fostul director economic de la societatea locală de salubritate, demis din funcție cu aproape două luni de zile înainte de expirarea contractului demandat.  Daniel Filoș solicită repunerea în funcție sau angajarea conform pregătirii profesionale și plata drepturilor salariale, până la finalizarea contractului. Procesul a fot deschis pe 6 mai,  iar primul termen este stabilit pe 2 iunie a.c

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer senin
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
63 %
1.4kmh
10 %
S
11 °
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °

Niciun articol afișat