Iniţiativă demnă de urmat a unor adolescenţi din Paşcani. În pragul sărbătorilor de iarnă elevii clasei a X a B de la Colegiul Naţional „M. Sadoveanu” s-au gândit şi la cei nevoiaşi şi au organizat un spectacol caritabil. Evenimentul s-a desfășurat în această după amiază la Clubul Copiilor din oraș.
„Dacă poţi, şterge lacrima” este proiectul iniţiat de aceştia, iar cu banii obţinuţi din vânzarea biletelor vor cumpăra alimente şi dulciuri pentru a face masa de sărbători mai bogată pentru 21 de copii care provin din familii defavorizate și învață la Şcoala Specială.
Din momentul artistic nu au lipsit scenetele tematice ale Crăciunului, colindele, dar şi muzica modernă sau populară.
Adolescenţii au avut şi invitaţii speciali pentru un show complet. Andrei Bordianu şi Adriana Chiţac au încântat publicul cu piesele cele mai ascultate la radio din repertoriu naţional.
Menţionăm că spectacolul caritabil „Dacă poţi şterge lacrima” se află la ediţia a II a. Anul trecut s-au strâns 1000 de lei care au fost folosiţi pentru a cumpăra alimente şi dulciuri pentru 15 copii de la Asociaţia „Lumină
şi dar” din municipiu.