Dan Lungu: Sistemul cultural se pregătește de colaps.  Cu ajutorul Ministerului

COMUNICAT: Dan Lungu, senator USR de Iași, atrage atenția asupra faptului că Planul Național de Investiții și Relansare Economică făcut public de Guvern la începutul acestei luni, de peste 100 de miliarde de euro, nu include deloc domeniul cultural. Astfel, deși există 20 de domenii prioritare propuse – precum transport, energie, educație, dezvoltare locală, agricultură, mediu sau sport, către care finanțările ar trebui să se îndrepte, printre ele nu se numără și cel cultural. Totodată, Planul propus ignoră complet sectorul organizațiilor neguvernamentale și artiștii independenți, deși conform acestora, reprezentanții lor au participat la întâlniri online cu reprezentanți ai Guvernului, care au vizat această chestiune.

Ignorarea sectorului cultural este cu atât mai gravă întrucât Ministerul Culturii nu oferă, în această perioadă grea pentru toți profesioniștii care activează în domeniul culturii și toți reprezentanții sectorului neguvernamental, un sprijin susținut. Ba mai mult, conform unui răspuns primit de senatorul USR în urma unei întrebări adresate Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, Programul național pentru achiziția de cărți și reviste din categoria culturii scrise nu a fost finanțat nici în acest an, deși au existat numeroase semnale de alarmă în acest sens.

Ministerul Culturii nu finanțează nici măcar campania „Citește românește”

În paralel, deși Ministerul Culturii a dat e înțeles, conform declarațiilor sale frecvente, că este implicat concret în campania de susținere a autorilor români, „Citește românește”, Ministrul Bogdan Gheorghiu precizează într-un răspuns trimis cabinetului parlamentar faptul că „această campanie se desfășoară fără un aport financiar al Ministerului Culturii, sub coordonarea unor entități particulare, cu intenția obținerii de profit”, iar Ministerul „nu deține informații despre cheltuieli de promovare, menținere a platformelor, onorarii și costurile sale și nici nu este în măsură să le solicite”.

Povestea acestei campanii s-a dovedit a fi, încă de la început, una de toată jena – când am constatat că tot ce poate face Ministerul pentru scriitorii români este doar o pagină pe platforma eMag. Acum, când e limpede că nici măcar la finanțarea acesteia nu a contribuit, Reprezentanții Ministerului ar trebui să fie complet rușinați. Să nu mai pomenim și de Programul de achiziție de carte, program de care am amintit de nenumărate ori și care ar putea să salveze măcar o mică parte din industria cărții românești.

Mi se pare inadmisibil că în vremurile acestea, în timp ce Marea Britanie, Germania sau Franța alocă sume importante întregului domeniu cultural – Guvernul britanic a anunțat duminică, spre exemplu, deblocarea unui ajutor de 1,57 de miliarde de lire pentru domeniul culturii – noi nici măcar nu luăm în calcul cultura, printre celelalte priorități. E drept, există pe lista propusă de Guvernul nostru și o finanțare a reabilitării monumentelor istorice, patrimoniului cultural și sediilor administrative, dar asta nu rezolvă nicicum problema artiștilor și reprezentanților societății civile românești în vremuri de criză”, a declarat Dan Lungu, scriitor, membru în Comisia de Cultură și Media Senatului și senator USR de Iași.

 

PULSUL ZILEI

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
85 %
4.5kmh
100 %
vin
12 °
S
15 °
D
16 °
lun
22 °
mar
12 °

Niciun articol afișat