Dăruieşte bucurie! Poţi fi primul care aduce sărbătoare în sufletele lor!

CAMPANIE POLITIEÎn fiecare zi, la ora 11.00, o femeie cu capul acoperit iesedin Centrul de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil. Merge să-şi ia copilul de la grădiniţă. Ea are două fetiţe şi este dintr-o ţară în care teama reprezintă un mod de viaţă. Dragostea de mamă, războiul şi persecuţia au făcut-o săfugă cu copiii acolo unde a găsit siguranţă.

A ajuns în România şi a solicitat o formă de protecţie. A fost primită cu căldură şi, cel mai important, i s-a dăruit speranţa unei vieţi noi. A urmat programul de integrare şi astăzi ea simte că face parte din societatea noastră, deşi nu ştia nimic despre România înainte să ajungă aici.

Inspectoratul General pentru Imigrări lansează astăzi, 02 decembrie a.c.,campania „Dăruieşte bucurie! Poţi fi primul care aduce sărbătoare în sufletelelor!”

Campania se desfăşoară în perioada 02-23 decembrie a.c. şi are ca scop strângerea de bunuri prin contribuţie benevolă pentru persoanele solicitante de azil şi refugiaţi din România, acestea fiind dăruite în preajma sărbătorilor de iarnă.

Puteţi să vă alăturaţi cadrelor Inspectoratului General pentru Imigrări în demersul campaniei, fie cu un cadou cumpărat, fie cu jucării, rechizite, hăinuţe sau orice alte articole folositoare pentru copii şi adulţi.

Vă aşteptăm la sediul nostru din strada Mihai Costăchescu nr. 6, Iaşi.

Pentru detalii suplimentare persoană de contact: comisar şef de poliţie Gaiţ ăSorin; Tel. 0232 302315.

PULSUL ZILEI

Cursa pentru scaunul de director, mai aprigă în comune decât la oraș. Cinci candidați pe un post și profesori înscriși în trei unități

Dacă la marile licee și la școlile gimnaziale din municipiul Iași competiția pentru funcțiile de conducere nu este, în cele mai multe cazuri, foarte strânsă, existând adesea un singur candidat pentru un post, situația este cu totul diferită în...

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.5 ° C
3.5 °
3.5 °
92%
2.9m/s
63%
mar
10 °
mie
13 °
J
9 °
vin
20 °
S
5 °

Niciun articol afișat