De anul viitor, nicio bancă din şcolile ieşene fără mere şi lactate pe ea. Probleme mari însă la cornuri şi covrigi

Trei dintre cele 15 loturi în care a fost împărţit acordul-cadru de furnizare şi distribuţie de fructe (mere), lactate şi produse de panificaţie pentru preşcolarii şi elevii din judeţ au fost anulate din lipsă de oferte.

Licitaţia a fost lansată la sfârşitul lunii octombrie la o valoare estimată de 104,4 milioane de lei şi ar urma să asigure furnizarea produselor menţionate de la data încheierii acordului-cadru cu firmele câştigătoare până la finalul anului şcolar 2026-2027. Beneficiarii sunt preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/ acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru preşcolarii şi elevii incluşi în învăţământul special.

Pentru o mai bună acoperire a seviciului de distribuţie, judeţul a fost împărţit în cinci zone, dintre care una este municipiul Iaşi (zona V), cu aproape 30 de mii de copii. Zona Iaşului este una din cele trei pentru care nu a fost depusă nicio ofertă din categoria produselor de panificaţie.

Celelalte sunt Zona I, a comunelor din sud-estul judeţului (Bârnova, Ciorteşti, Ciurea, Comarna, Costuleni, Cozmeşti, Dagâţa, Dobrovăţ, Dolheşti, Drăguşeni, Golăieşti, Gorban, Grajduri, Horleşti, Ipatele, Mironeasa, Mogoşeşti, Moşna, Prisăcani, Răducăneni, Scânteia, Şcheia, Schitu Duca, Tansa, Ţibana, Ţibăneşti, Tomeşti, Ţuţora, Ungheni şi Voineşti), respectiv Zona II, a comunelor de la nord şi vest de municipiul Iaşi (Andrieşeni, Aroneanu, Belceşti, Bivolari, Dumeşti, Erbiceni, Fântânele, Focuri, Gropniţa, Holboca, Leţcani, Miroslava, Movileni, Plugari, Popeşti, Popricani, Probota, Rediu, Roşcani, Sineşti, Şipote, Ţigănaşi, Trifeşti, Valea Lupului, Victoria şi Vlădeni). În total, în cele două zone sunt incluşi în program peste 30,8 mii de copii.

Pentru aceste trei zone, cei de la Consiliul Judeţean iau în calcul lansarea unei noi proceduri, accelerate, pentru loturile de panificaţie.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.6 ° C
4.6 °
4.6 °
78 %
8kmh
91 %
mie
5 °
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °

Niciun articol afișat