De câte ori putem purta masca FFP2 sau N95, fără a ne pune sănătatea în pericol

Masca de protecţie a devenit indispensabilă în timpul pandemiei de COVID-19, iar din dorinţa de a fi cât mai protejaţi sau urmând recomandările autorităţilor locale, mulţi s-au orientat către măştile cu mai multe straturi (KN95, FFP2, N95), în detrimentul celor medicale simple. Iată de câte ori pot fi purtate acestea, fără a ne pune în pericol sănătatea.

Potrivit AP News, măştile de protecţie N95s şi KN95s pot fi purtate de mai multe ori, în funcţie de contextul în care au fost folosite. La fel ca cele FFP2, acestea au câte 4 straturi, sunt eficiente împotriva bacteriilor şi particulelor de praf şi au o capacitate de filtrare de cel puţin 94%. Începând cu data de 8 ianuarie 2022, purtarea măștii medicale sau FFP2 a devenit obligatorie în toate spațiile închise sau deschise din România.

Reprezentanţii Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) le recomandă angajaţilor din sistemul medical să poarte aceeaşi mască tip N95 de cel mult cinci ori. Totuşi, experţii atrag atenţia că acest număr poate varia în funcţie de gradul de expunere la SARS-CoV-2 şi de modul în care masca este folosită. De exemplu, a purta masca de protecţie pentru a merge la magazinul din colţ diferă de situaţia în care o folosim la locul de muncă, timp de opt ore. Astfel, intervalul de timp e mai important decât numărul propriu-zis de utilizări, subliniază Richard Flagan, care studiază măştile şi aerosolii la Institutul de Tehnologie din California.

În câte zile scade eficienţa măştii N95

În general, specialiştii ne sfătuiesc să nu păstrăm aceeaşi mască N95 pentru mai mult de două, trei zile. La fiecare respiraţie, în mască se acumulează particule, explică Richard Flagan. Iar acest lucru ne poate crea dificultăţi de respiraţie dacă nu înlocuim regulat masca. În plus, „diminuează eficienţa” măştii, iar strânsoarea elasticului se poate slăbi, lăsând spaţii libere pe unde poate pătrunde coronavirusul şi nu numai. Dacă facem sport, materialul se murdăreşte mult mai uşor, umiditatea din interiorul măştii crescând semnificativ. Măştile de protecţie N95 nu pot fi spălate, iar atunci când nu mai avem nevoie de ele trebuie aruncate cu grijă.

sursa observator

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
48 %
2.8kmh
97 %
lun
13 °
mar
14 °
mie
16 °
J
18 °
vin
15 °

Niciun articol afișat