De ce Pascaniul era să rămână fără apă în sâmbăta Paştelui. 30 de avarii în 3 ani de zile

Municipiul Paşcani a fost la un pas de a rămâne fără apă chiar în ajunul Paştelui. Operatorul ieşean i- a anunţat pe beneficiari că va întrerupe furnizarea apei între orele 16.00 şi 22.00, sâmbătă 11 aprilie, din cauza unei avarii la reţeaua de distribuţie în Muncel şi Ciohorăni. Din fericire rezervele de apă au fost suficiente pentru ca apa să nu fie întreruptă la robinete iar avariile au fost remediate în câteva ore.
Este interventia cu numarul 30 înregistrată în ultimii 3 ani zile pe reţelele de aducţiune cu apă, recent reabilitate din fonduri europene. Investiţia de peste 24 de milioane de euro, pentru reabilitarea reţelelor de aducţiune şi a staţiei de epurare, nu mai este în garanţie deşi lucrările au fost făcute de mântuială. Reprezentanţii Apa Vital spun că ţevile de apă au fost puse pe teren denivelat şi învelite cu prundiş nu cu nisip. Din acest motiv conductele aflate sub presiune, cedează în contact cu pietrele ascuţite. Pagubele înregistrate până acum, în urma intervenţiilor, sunt estimate la peste 300.000 de lei.
Menţionăm că memorandul de finanţare a fost încheiat în anul 2001. Lucrările au început câţiva ani mai târziu iar investiţia pe aducţiune a fost finaliza în decembrie 2008. Este vorba despre reabilitarea a 43,5 km de conducta de apă precum şi a fronturilor de captare şi staţiilor de pompare. Societatea care a asigurat managementul proiectului a dat faliment dar în urmă au rămas multe suspiciuni în legătură cu corectitudinea şi calitatea lucrărilor executate. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care conducerea societăţii face tot posibilul ca serviciile de apă şi canalizare să rămână la Paşcani. În acest fel secretele afacerii ISPA de la Paşcani ar rămâne ascunse, în continuare.

PULSUL ZILEI

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...

Catalogul electronic, cerut prin lege din 2023, primește în programul de guvernare termen 2029. Ce mai promite Cabinetul Niculescu pentru digitalizarea școlilor, a inspectoratelor...

Programul de guvernare al Cabinetului propus de Luca Niculescu, depus la Parlament joi seară, consultat de Edupedu.ro, fixează pentru 2029 finalizarea sistemului informatic integrat al educației, din care face parte și catalogul electronic. Legea 198/2023 cerea însă, încă de...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%

Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).Potrivit lui Pistol, pe sectorul cuprins între Trifești și Gherăești al A7, în...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni?

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Costele, când te apuci să faci ceva și pentru ieșeni? Ai fost în vacanță în China, acum ești la Bruxelles. La București mergi doar pentru ca să dai explicații în dosarele în care ești inculpat pentru...
Paşcani
cer fragmentat
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
65%
6.4m/s
100%
vin
12 °
S
13 °
D
13 °
lun
11 °
mar
14 °

Niciun articol afișat