back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-3.8 C
Paşcani
Login

De la Pașcani la Ploiești pe autostradă, încă din 2024? Declarația lui Cătălin Drulă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat la Digi FM că până în anul 2024 ar putea fi gata lucrările la autostrada A7 care ar urma să lege Ploieștiul de Pașcani.

„Pentru autostrada A7 avem totul făcut, inculsiv proiectul tehnic. Îi dăm constructorului doar schițele. Nu mai pasezi acea responsabilitate.

După 3 luni urmează Buzău-Focșani, după 2-3 luni urmează Focșani-Bacău și sper să intre tot anul asta Bacău-Pașcani.

Acum vom vedea cât durează o licitație în România. În ultimii ani s-au mișcat mai repede. Există eforturi să mai eficientizăm partea de achiziții.

Aș vrea anul acesta să încheiem contractele efectiv. Lucrările ar trebui să dureze în zona mai ușoară doi ani, în unele se duc spre doi ani și jumătate.

Până în 2024 ar trebui să avem mare parte din această autostradă gata, dacă nu chiar pe toată.

În afară de A7 lucrăm și pe A8 să scoatem capetele autostrăzii la licitație. Să dăm drumul la capătul dinspre Târgu Mureș și cel dinspre Târgu Neamț.”, a declarat ministrul Transporturilor.

Sursa: TELE M

PULSUL ZILEI

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Niciun articol afișat