back to top
duminică, decembrie 28, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Delegaţie a Comisiei Europene la Apavital. Societatea explica licitaţia de la Oneşti

 

Operatorul judeţean de apă şi canalizare, va fi vizitat de o delegaţie a Comisiei Europene condusă de Carsten Rasmussen, şeful Unităţii pentru România la Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană. Întâlnirea va avea loc vineri dar sunt programate discuţii şi cu autorităţile locale şi judeţene în cadrul cărora vor fi prezentate obiectivele şi proiectele de dezvoltare până în anul 2013. Oficialii europeni vor să stea de vorbă cu reprezentanţii Apavital societate care a accesat peste 250 de milioane de euro din fonduri comunitare pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

Apavital este în continuă dezvoltare cu investiţii atât din fonduri proprii cât mai ales din surse externe. După preluarea serviciilor la Paşcani, din 2014, mai multe localităţi din judeţele Iaşi şi Neamţ au intrat în asociaţia regional ARSACIS pentru a beneficia de serviciile de apă şi canalizare furnizate de operatorul desemnat. La Oneşti, însă, licitaţia a fost câştigată de operatorul regional din Constanta. Purtătorul de cuvânt al societăţii ieşene explica că oferta Apavital lor a fost mai avantajoasă pe termen lung dar administratia locală a preferat să accepte un preţ mai mic, asumat pentru întreaga perioadă a contractului de delegare. Mai exact societatea ieşeana a oferit un preţ de 12,99 lei/mc apă şi canalizare şi investiţii din fonduri proprii şi europene, urmând ca preţul să scadă la nivelul celui din cadrul ARSACIS – 6,28 lei, după diminuarea pierderilor. În schimb cei din Constanta au oferit un preţ de 8,78 lei/mc pe toată perioada delegării, chiar dacă costurile vor scădea în cazul realizării unor investiţii.

“În condiţii normale oferta Apavital pentru operarea servicii în Oneşti nu este un subiect care să aibă legătură cu furnizarea serviciilor în Paşcani. Remarcăm însă poziţionarea unei părţi a presei din Paşcani care din dorinţa de a crea o cât mai mare adversitate din partea cetăţenilor împotriva Apavital inventează şi manipulează cifre care induc ideea ca operatorul ieşean adopta permanent o poziţie contrară intereselor cetăţenilor indiferent de unde sunt ei.
Pentru a combate aceste neadevăruri şi pentru ca păşcănenii să evalueze în cunoştinţă de cauză acest subiect facem următoarele precizări:
– Oferta noastră pentru Oneşti trebuia să ţină cont de stadiul în care se află sistemul de distribuţie al oraşului, care înregistrează pierderi de 78%, aflat aşadar în colaps din cauza lipsei de investiţii din anii anteriori
– Oferta de la Oneşti a operatorului RAJA Constantă este 8.78 lei/mc pe toată durata contractului de delegare
– Oferta Apavital este pentru un preţ maxim 12.99 lei/mc pentru o perioadă cuprinsă între 24 şi 30 de luni, cu instituirea unui mecanism comun tip, pas descrescător, prin care trimestrial în urma unei analize a suportului Primăriei şi a investiţiilor Apavital să se poată reduce treptat tarifului. Ulterior acestei perioade cu tarif diferenţiat (care se încheia la 31 decembrie 2020), pentru restul de anilor contractului de delegare, tariful urma să fie cel valabil în toată aria de operare ApaVital. Reamintim că preţul actual al ApaVital este de 6,29 lei, comparativ cu cel de 8,78 de lei al RAJA Constantă.
Dintr-un calcul simplu, care are la bază un consum de 3 mc/lună/persoană şi populaţia municipiului de 39.000 locuitori, rezultă că în fapt oferta financiară a societăţii noastre pe durata întregului contract este mai bună decât cea a RAJA Constantă cu cca 12.170.000 Euro sau mai precis în medie în fiecare lună Apavital ar fi facturat locuitorilor municipiului Oneşti o valoare cu 45.800 euro mai mică decât celălalt operator.
Aceste sume sunt valabile în condiţiile în care ecartul între tarifele actuale se păstrează însă tendinţa din ultimii ani este ca tarifele să crească, inclusiv la operatorul din Constantă care este şi operatorul cu cel mai mare tarif din ţară.
Mai mult decât atât în oferta noastră intrau investiţii din fonduri proprii de cca un milion de lei anual, precum şi garantarea investiţiilor ce ar fi urmat să fie atrase prin POIM din Masterplanul judeţului Bacău” se arăta într-un comunicat de presă al Apavital.

Menţionăm că municipiul Paşcani este pe cale să piardă pentru a treia oară investiţii europene, 13 milioane de euro pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, din cauza unor neînţelegeri şi a unor dispute juridice cu administratia locală. Consilierii din opoziţie refuza să aprobe actele adiţionale la contractile de delegare pe motiv ca societatea nu achita redevenţa la apă la nivelul solicitat de consilieri, cca, 1, 8 milioane de lei pe an pentru rambursarea creditului BEI, dublu faţă de suma încasată de la populaţie. Pentru rezolvarea problemei atât conducerea ARSACIS cât şi consilierii PNL au propus un preţ preferenţial pentru păşcăneni, posibil mai mare decât cel de până acum din cauza redevenţei suplimentare.

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Niciun articol afișat