Demnitarii şi-au votat majorări salariale, pe repede-înainte: „Să fim bogaţi şi cinstiţi şi ţara o va duce mai bine”

Demnitar să fii, noroc să ai! Mai ales dacă îţi votezi singur salariul. Ca o sfidare pentru milioane de români, pe care îi sfătuiesc să stingă becul şi să fie chibzuiţi, senatorii au decis lefuri şi sporuri mai mari pentru toţi demnitarii. Dacă legea trece şi de Camera Deputaţilor, de la preşedinte până la viceprimar, aleşii vor primi un plus generos la salarii chiar din luna noiembrie.

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană, pot să fiu invidios. La miniştrii omologi, nivelurile de salarizare depăşesc 15.000 de euro. În timp ce un demnitar al României are 2500 de euro.

A fost unul dintre argumentele care i-au convins pe aleşi să-şi voteze cu inima uşoară lefuri mai mari. Pe repede-înainte, senatorii UDMR au depus un amendament prin care salariile să nu se mai raporteze la salariul minim din 2019, de 2080 de lei, ci la cel din 2021 – care a crescut la 2.300 de lei. Asta înseamnă o creştere de aproximativ 2.000 de lei brut. Vor primi un plus consistent şi la sporuri, de 25 la sută.

Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, senator PNL: Venitul meu trebuie actualizat ca al oricărui român care este afectat de inflaţie.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
49 %
0.9kmh
43 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat