Ziua de vineri, 22 aprilie, este plină de semnificație pentru credincioșii ortodocși. În Sfânta și Marea Vineri, se săvârșește Denia Prohodului Domnului, iar credincioșii merg la biserică pentru a asista la această slujbă. De-a lungul timpului, în popor există mai multe obiceiuri și tradiții de Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă.
Prohodul este slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos, potrivit creștinortodox.ro. În Vinerea Mare, credincioșii merg la biserică și trec pe sub masă. Sfântul Epitaf este scos în mijlocul bisericii și așezat pe o masă – de obicei una mai înaltă – care închipuie, simbolic, mormântul Domnului, iar oamenii trec pe sub această masă. Pe Sfântul Epitaf sunt așezate Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, la care se închină creștinii, înainte de a trece pe sub masă.