Deputat, Vasile Toma: Relansarea Programului Tomata, gura de oxigen salvatoare pentru agricultorii români și produsele autohtone

C.P. Luptă pentru supraviețuire. Aceasta a caracterizat în ultimii 2 ani, activitatea agricultorilor români, care au fost lăsați efectiv singuri în fața tuturor problemelor și dezastrelor. De la seceta pedologică, dăunători, la inundații și pandemie. Timp în care măsurile de sprijin au fost aproape inexistente. Lipsă de dialog și consultare reale, lipsă de susținere, lipsa unor soluții țintite. Lipsă a fost cuvântul de ordine în tot ceea ce a însemnat gestionarea agriculturii din România.

Timp de mai bine de 3 ani, de la inițierea sa de către Partidul Social Democrat, Programul Tomata a reprezentat una dintre măsurile semnificative de sprijin pentru legumicultori și el a funcționat fără nicio abatare. Însă fosta guvernare a considerat că roșiile românești și agricultura românească în general nu mai merită. De fapt, dacă este să judecăm după ce s-a făcut sau, mai bine zis, nu s-a făcut, s-a considerat că merită doar să piară. Cu toții cunoaștem efectele produse de modul absolut deficitar în care au implementat Programul Tomata și cum, în final, le-a fost mult mai ușor să îl închidă decât să găsească soluții.
Acum, a venit momentul în care gestionarea acestui domeniu esențial se face prin raportarea reală la nevoile agricultorilor români. Prin consultare reală, prin cooperare și respect față de munca a zeci de mii de oameni și față de tot ce înseamnă agricultura și produsele românești. Una dintre primele măsuri esențiale pe care Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Adrian Chesnoiu, le aplică este refuncționalizarea Programului Tomata care, practic, reprezintă gura de oxigen salvatoare pentru legumicultorii români. Vorbim despre sprijin pentru tomatele cultivate în spații protejate, tomate timpurii, în așa fel încât consumatorii români să beneficieze de produse autohtone, iar agricultorii să treacă de la stadiul de luptă pentru supraviețuire la cel de dezvoltare și recunoaștere din toate punctele de vedere a rolului pe care îl dețin.

Anul 2022 înseamnă reluarea Programului Tomata într-o formă îmbunătățită printr-un act normativ care să reunească nevoile legumicultorilor, cu obiective clare și care să ofere toate informațiile și cadrele concrete pentru ca aceștia să ştie exact cum să-şi gestioneze întregul proces și lanț de muncă.
Pe această cale, salut acest demers mai mult decât necesar, care a reprezentat una dintre marile probleme pe care fermierii ieșeni mi le-au sesizat în ultimii doi ani și care, cu siguranță, va marca un nou început atât pentru întregul sector agricol românesc și reprezentanții lui, cât și pentru consumatorii români.

Vasile Toma,
Deputat PSD de Iași
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
68 %
5.6kmh
89 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat