Deputații vor să schimbe iar Codul Rutier: fără pedepse pentru comportament agresiv și dovadă cu drept de circulație pentru vitezomani

Deși n-a trecut multă vreme de la ordonanța de urgență prin care s-au înăsprit pedepsele pentru șoferii vitezomani și agresivi, deputații din Comisia de Transport au relaxat deja mai multe sancțiuni. Deputații de la PSD, PNL și UDMR au votat în bloc pentru eliminarea articolului care definea comportamentul agresiv la volan, iar conducătorul auto era sancționat cu suspendarea permisului pentru 30 de zile. De asemenea, șoferii vitezomani prinși pe radar că circulă cu peste 70 de km/h peste limita maximă de viteză primesc dovadă cu drept de circulație, după ce li se suspendă carnetul. În prezent, dovada este fără drept de a se urca la volan. 

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în clasamentul siguranței rutiere, iar numărul șoferilor vitezomani va crește dacă aceste măsuri vor fi adoptate, spun experții în conducere defensivă.

Emil Gâtej – expert conducere defensivă: „Cred că nu va mai fi o spaimă la fel de mare radarul. Pentru că practic se merge către respectarea normei de viteză atunci când trecem prin dreptul aparatului radar și apoi mersul cu orice altă viteză, că din moment ce nu putem fi opriți, din moment ce constatarea se face fără oprire,  nu mai există consecințe. Legile fizicii rămân aceleași. Tot la 62 de km pe oră, impact frontal cu obstacol fix, un om nu mai poate supraviețui indiferent ce spune legea.”

Polțiștii au dat mai bine de 400 de sanctiuni pentru comportament agresiv au fost date din februarie, atunci când a fost înăsprit codul rutier. Acum, dacă noile reglementări ar intra în vigoare, un șofer care circulă cu 200 de km pe oră pe autostradă va scăpa cu o amendă de 650 de lei, în loc să îi fie suspendat permisul de conducere pentru 4 luni.

Continuarea pe DIGI24

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
49 %
0.9kmh
43 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat