Deputatul Movila: Conducerea PSD a Consiliului Judeţean şi-a amintit de faptul că Aeroportul Iaşi există!

Timp de un an de zile, PSD Iaşi şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, dr. ing. Maricel Popa, nu au făcut nimic pentru aeroportul ieşean. În 12 luni, PSD nu a investit un leu şi nici nu a susţinut proiectele de dezvoltare ale celui mai important obiectiv strategic al judeţului nostru.
De aceea, reacţiile PSD şi ale vuvuzelelor adiacente referitoare la propunerea PMP de schimbare a numelui aeroportului cu ocazia sărbătorii Centenarului sunt cel puţin inoportune. “Vreau să subliniez încă o dată faptul că grupul PMP, prin această iniţiativă, a deschis calea unor dezbateri. Aeroportul Internaţional Regele Ferdinand I este propunerea noastră, a PMP, dar asta nu înseamnă că partidele din CJ Iaşi nu-şi pot aduce aportul şi veni cu propunerile lor, mai ales ȋn condițiile ȋn care CJ Iaşi a transmis o adresă prin care solicită partidelor depunerea de proiecte care vizează marcarea aniversării Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri. Consider că am iniţiat un proiect constructiv, responsabil şi la timpul potrivit şi nu unul de aflare în treaba , aşa cum consideră PSD. N-aş vrea să aduc în prim plan care a fost scopul PSD din 2014 când s-a dorit modificarea numelui Aeroportului Iaşi, punând în dificultate proiectul “Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi” în momentul analizei cu privire la declararea eligibilităţii de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial – Transport (AM POS-T), existând riscul pierderii finanţării europene care trebuia obţinută la acel moment”, a declarat liderul grupului PMP din CJ, Alin Aivănoaei.
Ca răspuns la comunicatul PSD, PMP este convins că, aşa cum s-a ȋntâmplat şi la alte proiecte propuse de către PMP, va exista o perioadă stabilită de dezbateri publice a acestui proiect pentru a lua decizia corectă.
Totuşi, pe întreaga perioadă a dezbaterilor cu privire la proiectul PMP, sugerăm preşedintelui Maricel Popa să iniţieze procedura convocării unei şedinţe extraordinare care să aibă pe ordinea de zi cele mai importante urgențe pentru Aeroportul Iaşi, după cum urmează :
1. Construirea noului terminal care să înglobeze toată infrastructura de procesare existentă. confortul şi gradul de securitate al pasagerilor spre şi dinspre aerogară. Odată cu lansările noilor curse, pe care le considerăm binevenite şi necesare şi pentru care executivul Aeroportului Iaşi trebuie felicitat, trebuie urgentate aceste investiţii. Actuala infrastructură aeroportuară devine neîncăpătoare pentru numărul pasagerilor într-o continuă creştere.
2. Alocarea sumelor necesare efectuării studiului de fezabilitate pentru un nou drum de acces care să permită şi dezvoltarea zonei cargo, ȋn parteneriat cu Primăria Iaşi
3. Susţinerea juridică în vederea recuperării TVA-ului în valoare de aproximativ 12 milioane lei din procesul cu ANAF.
4. Realocarea cotei de profit pe care o încasează CJ din exerciţiul financiar anterior al regiei pentru a fi reinvestit în dezvoltarea infrastructurii aeroportului.
Grupul PMP consideră că aceste aspecte sunt cu mult mai importante decât cele subliniate de partenerii PSD în şedinţele de plen ale CJ Iaşi cu proiecte despre Aeroportul Iaşi, respectiv discuţii legate de lipsa hârtiei igienice la toaletele aeroportului .
Prin prisma tuturor acestor aspecte, PMP susţine şi doreşte iniţierea unei dezbateri în cadrul CJ, unde PSD să pună pe ordinea de zi, chiar şi în cadrul unei şedinţe extraordinare, toate aceste probleme subliniate în rândurile de mai sus. “PMP nu-şi doreşte decât rezolvarea tuturor acestor teme de maxim interes şi urgență pentru Aeroportul Iaşi. Nu cred că este cazul să intrăm într-o competiţie politică din care nu va ieşi nimic bun, ci să conturăm un proiect real, serios, de modernizare a aeroportului”, a declarat deputatul Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi.

COMUNICAT DE PRESA, CABINET PETRU MOVILA

PULSUL ZILEI

Muzeul Pașcaniului – o viziune mai modestă

  Muzeul Municipal Pașcani ar putea arăta mult mai modest, cu mai puține exponate și teme expoziționale și, prin urmare, mai puțini salariați în comparație cu planificările care au stat la baza înființării instituției cu personalitate juridică. Primarul Marius Pintilie...

Doi candidați în cursa pentru conducerea Spitalului de Urgență Pașcani

Doi candidați s-au înscris în concursul pentru funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani. Este vorba despre actualul manager, juristul Ionuț Câmpeanu, și Alina Moroșanu, specialistă în statistică și previziuni economice, cu studii finalizate la Universitatea...

Mobilizare de succes pentru repararea acoperișului de la căminul Remar. Primăria nu a ajutat cu nici un leu

Final fericit pentru locatarii din Căminul Remar, din zona Vale, cărora le ploua în camere. În urma mobilizării exemplare pornită de fondatoarea grupului, Donații Pașcani, a fost construit un acoperiș pe partea de bloc  cu probleme, iar locuințele oamenilor...

Campanie de ajutorare în apropierea sărbătorilor pascale

O nouă campanie de sprijin pentru persoanele nevoiașe din Pașcani a fost lansată înainte de sărbătorilor pascale în zona municipiului. Iuliana Niculiță, fondatoarea grupului „Donații Pașcani” continuă tradiția prin care oameni care se oferă voluntari ajung în casele familiilor cu...

Spitalul de Urgențe din Pașcani a fost amendat de ITM Iași

Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost amendat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași. Motivul: garderoba pacienților a fost scoasă afară într-un container, lângă intrarea de la Urgențe. Modificarea a fost necesară în contextul modernizării spațiilor de la...

Ziua Poliției Române va fi sărbătorită vineri, 20 martie, la Pașcani

Ziua Poliției Române va fi marcată și anul acesta la Pașcani printr-un eveniment deschis publicului, gândit mai ales pentru apropierea dintre polițiști și comunitate. Astfel, vineri, 20 martie 2026, în intervalul 11:00 – 14:00, în parcarea din apropierea Poliției Municipiului...

Parcări rezidențiale scoase la licitație

Administrația locală din Pașcani scoate la licitație încă 54 de parcări rezidențiale, la blocurile D11, D12 și L4 de pe strada Vasile Alecsandri din Zona Vale. Conform anunțului postat pe site-ul Primăriei, data limită de depunere a ofertelor este...

„Marea restructurare”: Primăria Pașcani nu trebuie să facă disponibilizări, dar pierde aproape 100 de posturi vacante

Marea restructurare a administrațiilor locale intră în linie dreaptă. Zilele trecute, primăriile din județul Iași au primit de la Prefectură adresele cu numărul maxim de salariați, raportat la populație și măsurile de austeritate impuse de guvern, iar organigramele trebuie...

Balastiera pregătită de grupul UMB la Moțca reintră în analiza autorităților de mediu după revizuirea documentației

Proiectul balastierei pe care grupul controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu intenționează să o dezvolte în județul Iași, în comuna Moțca, a intrat într-o nouă etapă a procedurii de evaluare de mediu. Investiția este derulată prin compania Tehnostrade...

Admitere liceu 2026. Profesorii diriginți au de întocmit pentru fiecare elev fişa psihopedagogică, recomandă ISMB. Sfaturile pentru elevi, părinți și cadre didactice – document

În privința profesorilor diriginți, unul dintre sfaturi se referă la întocmirea fişei psihopedagogice pentru fiecare elev. De asemenea, diriginții vor supraveghea modul de completare al fişei de opţiuni, ţinând cont de: nivelul de pregătire (media de admitere), interese, domiciliul...
Paşcani
cer acoperit de nori
5 ° C
5 °
5 °
79 %
3kmh
93 %
J
5 °
vin
7 °
S
10 °
D
6 °
lun
9 °

Niciun articol afișat