back to top
marți, decembrie 30, 2025
0.5 C
Paşcani
Login

Deputatul Petru Movila: Salutam decizia Primăriei Municipiului Iaşi de a semna declaraţia de unire a Republicii Moldova cu România

Partidul Mişcarea Populară (PMP) Iaşi salută decizia Primăriei Municipiului Iaşi de a semna declaraţia de unire a Republicii Moldova cu România.
Iniţiativa, lansată de consilierii locali ai PMP încă din prima parte a lunii martie prin intermediul unei propuneri de hotărâre de Consiliu Local depusă în data de 14.03, a prins astăzi contur. Indiferent de forma adoptată de către Consiliul Local Iaşi şi de numele documentului, important este că Iaşul va sta alături de oraşele şi judeţele care şi-au asumat declaraţiile de unire şi care au promis, prin semnarea acestor documente simbolice, faptul că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a reîntregi România.
˶La nivelul judeţului Iaşi, PMP a fost prima voce care a solicitat Primăriei Iaşi şi Consiliului Judeţean să adopte câte o declaraţie de unire. Faptul că propunerea a fost preluată şi transpusă în diferite variante de către reprezentanţii celor două entităţi demonstrează clar faptul că propunerea a fost îmbrăţişată de toţi actorii politici de la nivelul judeţului Iaşi, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Mai ales pe mine pentru că, în calitate de deputat, în 2007 am deschis primul cabinet parlamentar la Chişinău iar ulterior am făcut primele demersuri pentru deschidea unui consulat al Republicii Moldova la Iaşi˝, a declarat deputatul Petru Movilă, prezent astăzi la şedinţa de Consiliul Local în care s-a semnat rezoluţia.
Totodată, preşedintele PMP Iaşi aduce în atenţie şi faptul că astfel de declaraţii de unire au fost depuse şi în celalalte unităţi administrative unde sunt consilieri PMP, printre care în Municipiul Paşcani, Oraşul Podu Iloaiei şi nu numai.

 

COMUNICAT DE PRESA

PULSUL ZILEI

Educația nonformală sprijină incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale, la Târgu Frumos

Elevi cu cerințe educaționale speciale de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Târgu Frumos și 60 de cadre didactice din comunitate au participat, în ultimele săptămâni, la activități de educație nonformală dedicate incluziunii și dezvoltării personale. Inițiativa, finanțată prin...

Primăria Târgu Frumos invită cetățenii orașului la focul de artificii de la cumpăna dintre ani

La Târgu Frumos, Revelionul va fi sărbătorit în stradă cu un foc de artificii. Administrația locală îi invită pe cetățenii orașului și nu numai, pe 31 decembrie 2025, pe esplanadă, la miezul noptii la un spectaculos foc de artificii.

Colind și Joc Basarabean la Târgu Frumos de Crăciun – VIDEO

Sursa Youtube - Adrian Iacob

Supermarketuri închise de Anul Nou: programul complet în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie

Marile lanțuri de retail alimentar au, ca în fiecare an, program special de Sărbători. În perioada 31 decembrie - 2 decembrie unele vor fi închise parțial sau total. Programul magazinelor Lidl În perioada sărbătorilor de iarnă, orarul de funcționare al magazinelor...

Programul autobuzelor și instituțiilor publice la Pașcani, la început de an

Urmează sărbătorile prilejuite de noul an iar transportul local din municipiul Pașcani va avea un program special. Așadar, miercuri, 31 decembrie, în ajunul noului an, autobuzele vor circula doar pana la ora 12, conform orasului de week-end. Prima zi din...

Noul primar al comunei Vânători, Bogdan Lupu, a depus jurământul

Bogdan Lupu, inginer constructor, în vârstă de 37 de ani, a depus marți, 30 decembrie, jurământul de investitură în funcția de primar al comunei Vânători. Ceremonia a avut loc la sediul Judecătoriei Pașcani. Noul primar a preluat oficial mandatul...

O familie din Deleni a rămas fără locuința în urma unui incendiu. Orice ajutor contează! – FOTO

Clipe cumplite pentru o familie din Deleni. Părinții și un copil mic au rămas fără locuință în prag de Anul Nou, în urma unui incendiu. Flăcările au mistuit toată agoniseala, iar familia cere ajutorul celor cu suflet mare. "AJUTOR DUPĂ...

Rețete de tort pentru Anul Nou. Deserturi recomandate de specialiști pentru masa festivă

Seara de Revelion înseamnă mai mult decât artificii și voie bună: este și o sărbătoare a gusturilor, în care mesele festive devin adevărate experiențe culinare. Prăjiturile și torturile atent pregătite, cu texturi rafinate și arome memorabile, transformă noaptea dintre...

Programul magazinelor de Anul Nou 2026: Supermarketurile sunt închise pe 1 ianuarie. Când se redeschid

În această perioadă festivă, marile lanțuri de magazine din România funcționează după programe speciale: orar redus în Ajunul Revelionului, închideri în prima zi a anului și revenirea treptată la programul normal, astfel încât românii să își poată organiza cumpărăturile...

Zile libere 2026. Când se pot face minivacanţe şi care sunt cele mai bune perioade pentru concedii

Anul 2026 aduce mai multe zile libere pentru români, incluzând sărbători religioase importante, dar și zile naționale și laice. O parte dintre acestea cad aproape de începutul sau sfârșitul săptămânii, creând condiții ideale pentru mini-vacanțe. Lista completă a zilelor libere legale...

Niciun articol afișat