Deputatul Sorin Nacuta, cabinet parlamentar la Targu Frumos

Comunicat: Am inaugurat și sfințit sâmbătă 23.Iulie.2022 Biroul Parlamentar din orașul Târgu Frumos, în prezența președintelui PNL IAȘI, Alexandru MURARU, senatorului Liviu BRĂTESCU, vicepreședinții Consiliului Județean Iași, Sorin AFLOAREI și Marius Sorin DANGĂ, primari, viceprimari, consilieri județeni și consilieri locali.

După deschiderea Biroului Parlamentar din Municipiul Pașcani am constatat că cetățenii îsi doresc un dialog constant cu parlamentarii, că au inițiative demne de luat în considerare, iar unele probleme personale au nevoie de susținere oficială și consiliere juridică, pentru a fi rezolvate. Din acest motiv, atât eu cât și colegii parlamentari PNL de Iași, am luat decizia să deschidem cabinete și în alte localități decât în cele două municipii ale județului.

Biroul parlamentar de la Târgu Frumos va deservi cetățenii din oraș și din toate comunele învecinate, indiferent de opțiunile politice și de etnie. Țin să apreciez prezența la eveniment și a d-lui Feodot Nicola, reprezentantul comunității lipovenești, o comunitate cu o pondere de 10% din populația orașului, iar cu acest prilej, în prezența conducerii Consiliului Județean, a adus în discuție situația Pieței Agricole Angro din Iași, care se află într-o locație și o stare improprii pentru această activitate de interes pentru comunitatea ce o reprezintă.

Așa cum am convenit cu președintele Organizației PNL Târgu Frumos, Tudorel Drobotă, programul Biroului Parlamentar va funcționa în fiecare marți între orele 8-12 și joi între orele 12-20, când cetățenii se pot înscrie în audiențe, iar în zilele de vineri și sâmbătă, atunci când parlamentarii au activitate în circumscripții, voi fi prezent la întâlnirile cu cetățenii.

Date de contact:

Adresă: str. Cuza Vodă, bloc 7-8-9 parter (sediul organizației PNL Tg. Frumos)

Tel: 0749 177 338

E-mail: [email protected]

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
68 %
9.8kmh
99 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat