Deputatul Sorin Năcuță: Inițiativă legislativă pentru recunoașterea adeverințelor de venit emise în baza fișelor de evidență a salariilor

În urma sesizărilor primite la Cabinetul Parlamentar, din partea cetățenilor din județul Iași, am inițiat, împreună cu doamna deputat Raluca Turcan, un demers legislativ de modificare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pentru a corecta o situație care a generat inechități și blocaje administrative în procesul de recalculare a pensiilor.
Inițiativa este susținută și semnată de colegii din Grupul PNL din Camera Deputaților, fiind rezultatul unei analize atente a cazurilor concrete semnalate de cetățeni.

Mai mulți pensionari din județul Iași au sesizat faptul că nu le-au fost acceptate adeverințele de vechime și venit, emise de angajatori sau administratorii arhivelor, pe baza fișelor de evidență a salariilor/remunerațiilor, motivând că acestea nu sunt întocmite exclusiv pe baza statelor de plată.
În multe situații, însă, statele de plată nu mai există în arhive sau nu sunt lizibile, în special pentru perioadele anterioare anului 2001. În schimb, fișele de evidență a retribuțiilor:
-au fost documente legale de evidență salarială;
-au stat la baza întocmirii statelor de plată;
-reflectă fidel veniturile brute realizate;
-sunt păstrate în arhive autorizate și certificate conform legii.

Refuzul valorificării acestor documente a dus la diminuarea pensiilor sau la imposibilitatea recalculării acestora, afectând direct drepturile unor persoane care au contribuit corect la sistemul public.
Analizând situația, am constatat că problema nu este singulară și nu se limitează la județul Iași. Cazuri similare au fost identificate în mai multe județe din țară.
De asemenea, există situații în care cetățenii au fost nevoiți să se adreseze instanțelor de judecată pentru a obține recunoașterea acestor adeverințe, iar unele hotărâri judecătorești au confirmat valoarea probatorie a fișelor de evidență a salariilor.
Această realitate arată existența unei interpretări restrictive și neunitare a Legii nr. 360/2023, care generează inechități și costuri suplimentare pentru cetățeni și pentru stat.

Soluția propusă
Inițiativa legislativă propune:
-modificarea art. 139 alin. (2) din Legea nr. 360/2023, astfel încât adeverințele de venit să poată fi eliberate în mod expres și pe baza fișelor de evidență a retribuțiilor/salariilor;
-modificarea Anexei nr. 6, pentru a recunoaște explicit aceste documente ca având aceeași valoare probatorie ca statele de plată, în situația în care acestea nu mai există.

Această inițiativă legislativă nu creează drepturi noi și nu generează impact bugetar suplimentar. Ea permite doar valorificarea corectă a contribuțiilor deja plătite de cetățeni.
Vom susține adoptarea rapidă a acestei modificări în cadrul Camera Deputaților, astfel încât legea să fie aplicată în spiritul ei – acela al echității și respectului față de contribuabili.

Sorin Năcuță, deputat PNL Iași

PULSUL ZILEI

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...

Miercurea Mare. Ce este complet interzis pe 8 aprilie. Preotul avertizează: „Ar putea aduce necazuri în gospodărie”

Miercurea Mare, marcată pe 8 aprilie, ocupă un loc central în rânduiala liturgică a Săptămânii Patimilor, fiind dedicată rugăciunii, postului și reflecției. În tradiția ortodoxă, ziua evidențiază contrastul dintre pocăință și trădare: două atitudini care definesc parcursul spiritual al...

Sarea, cel mai mare dușman de la masa de Paște al persoanelor cu probleme cardiovasculare. Sfaturi utile de la cardiologul ieșean Ovidiu Mitu

Masa de Paște, bogată în preparate tradiționale, poate deveni o provocare pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, mai ales atunci când consumul de sare scapă de sub control. Medicii atrag atenția că, dincolo de excesele alimentare obișnuite în această perioadă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
68 %
9.8kmh
99 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat