Deputatul Sorin Năcuță, raport de activitate în prima sesiune parlamentară

Deputatul Sorin Năcuță prezintă activitatea parlamentară din prima sesiune, februarie – iulie 2021. Astfel, în această primă etapă, deputatul a avut numeroase întâlniri de lucru cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale și societății civile, a susținut demersurile pentru reîntoarcerea în Municipiul Pașcani a Clubului Sportiv Școlar, mutat în 2018, au fost făcute demersuri pentru realizarea unui parc industrial, dar și pentru deblocarea proiectului de extindere a rețelelor de gaz, în municipiul Pașcani. Mai multe dintre inițiativele susținute de deputatul Sorin Năcuță pot fi consultate mai jos:

Prima sesiune parlamentară din acest an s-a încheiat. A fost o sesiune intensă, o etapă de reașezare în parte a normalității în forul legislativ, de reclădire a încrederii în instituția Parlamentului și de reparare a unor aberații legislative generate în mandatele anterioare.
Găsesc că este normal și transparent să prezint celor care m-au votat, un raport de activitate periodic, el fiind în formă completă pe site-ul Camerei Deputaților și pe pagina mea oficială. ( http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=204… ).
În această sesiune, în calitate de deputat de Iași în Parlamentul României, am plecat la drum cu dorința de a face o politică corectă, transparentă, mereu îndreptată către cetățean.
Vă prezint sinteza activității mele parlamentare din prima sesiune, februarie – iulie 2021:
Am transmis :
● ministerelor 5 întrebări/interpelări legate de: transportul gratuit al elevilor de la nivelul UAT-urilor, precizări referitoare la domeniul gestionării deșeurilor, amenajarea Hidroenergetică Pașcani, VFU Electroputere Pașcani, toate acestea pot fi citite integral accesând linkul. http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=204…
● am susținut 3 declarații politice în care am vorbit despre: Industria feroviară românească, amenajarea Hidroenergetică Pașcani, Autostrada A8 Iași – Tg Mureș, toate acestea pot fi urmărite accesând linkul. http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=204…
● am semnat și susținut 17 propuneri legislative http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=204…
Ca deputat am avut numeroase întâlniri de lucru cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale și societății civile:
– cu Asociația ,,Moldova vrea autostradă”, iar împreună cu ceilalți colegi parlamentari liberali și reprezentanții Consiliului Județean Iași am participat, în cadrul grupului de lucru creat, la întâlnirile cu reprezentanții comunităților locale și a instituțiilor responsabile cu implementarea proiectelor Autostrăzilor A7 și A8;
– cu Consiliul Județean al Elevilor Iași, împreună cu deputatul Alexandru Muraru, unde am dezbătut problemele cu care se confruntă elevii din învățământul preuniversitar;
– cu reprezentanții asociațiilor revoluționarilor și am lămurit unele aspecte juridice ce privesc activitatea și drepturile acestor activiști;
– cu reprezentanții Institutului Român de Inventică Iași (IRIIS), cu care m-am angajat într-un proiect comun: Industrializare 4.0. Un concept nou ce se implementează în multe țări industrializate din lume;
– cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județul Iași, iar pentru cei care și-au dorit am organizat întâlniri cu Comisiile de specialitate din Parlamentul României, sau cu Autoritatea de Digitalizare a României;
– cu conducerile unor instituții de învățământ, pe teme de învățământ dual, profesional și necesarul de reglementări legislative;
– cu reprezentanții departamentului de Investiții în Infrastructură CFR, privind proiectele de modernizare prin Programul Operațional de Transport 2021-2027 și demersuri comune pentru realizarea la Pașcani, a unei Stații intermodale de marfă;
Am susținut demersurile pentru reîntoarcerea în Municipiul Pașcani a Clubului Sportiv Școlar, mutat în 2018, printr-o decizie proastă, în cadrul CSS Iași. Inspectoratul Școlar Județean Iași a fost de acord și prin demersuri comune s-a obținut de la Ministerul Educației, avizul pentru transferarea acestuia în cadrul Palatului Copiilor Pașcani.
Împreună cu Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani și cu Florin Ion, directorul DGASPC Iași, am făcut demersuri pentru obținerea avizelor pentru schimbarea destinației Grădiniței Boșteni și alocarea acesteea pentru implementarea proiectului ,,Case de tip familial și Centru de zi pentru copii”.
În cadrul Subcomisiei de dezvoltare durabilă, la întâlnirile cu dl. Laszlo Borbely, directorul Departamentului de dezvoltare durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, am dezbătut problema colectării selective la sursă și am solicitat fonduri pentru platforme betonate și îngrădite, deoarece primăriile nu au suficiente resurse pentru realizarea lor.
Aceleași demersuri le-am făcut și către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și către Agenția Fondului de Mediu.
Împreună cu Marius Pintilie, primarul municipiului Pașcani, am făcut demersuri către Consiliul Județean Iași, pentru realizarea unui parc industrial și pentru asfaltarea drumului județean Blăgești-Vânători.
Tot împreună cu primarul Marius Pintilie și cu fostul secretar general al Guvernului, Lucian Petrică Rusu, am avut mai multe întâlniri cu reprezentanții DelgazGrid și ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, pentru deblocarea proiectului de extindere a rețelelor de gaz, în municipiul Pașcani.
Încă de la începutul mandatului am deschis la Pașcani, un Birou Parlamentar, cu program zilnic, prin intermediul căruia am încercat să țin legătură cu cetățenii din municipiu și din întreaga zonă, dar și cu mass-media.
Pe perioada primei sesiuni parlamentare am primit în audiență mai mulți cetățeni, cu probleme diverse, de fond funciar, pensii, abuzuri, infrastructură, iar prin mijloace legale am încercat să le susțin cauza, majoritatea fiind rezolvate, sau în curs de rezolvare.
Vacanța parlamentară înseamnă că nu avem ședințe de plen, dar activitatea continuă în comisiile de specialitate și în circumscripții.
Împreună cu ceilalți colegi parlamentari liberali, vom deschide cabinete parlamentare și în Hârlău, Târgu Frumos, Podul Iloaiei, iar eu voi deschide unul și în Municipiul Iași.
Această perioadă ne oferă posibilitatea unor întâlniri cu primarii din județ, cu instituțiile administrative și mai ales cu cetățenii și problemele lor diverse.
Cu toată stima,
Deputat de Iași
Sorin Năcuță

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
70 %
9.2kmh
99 %
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat