Deputatul Vizitiu s-a „lipit” de un milion de euro la Primăria Cristeşti

Licitaţia pentru reabilitarea unui drum de 5,3 km din Cristeşti a fost contestată pentru patru ori. 4,5 milioane lei va încasa firma deputatului Sergiu Vizitiu, un om de afaceri din Iaşi
Firma unui deputat UNPR a prins un contract de peste un milion de euro la o primărie din judeţul Iaşi. Nu mai puţin de 13 firme s-au luptat timp de opt luni pentru o lucrare la infrastructura rutieră din comuna Cristeşti. Licitaţia a fost contestată de patru ori pe parcursul acestui an, autoritatea contractantă fiind nevoită să ia şi unele măsuri de remediere. Huge Construct SRL, la care este asociat deputatul de Vaslui Sergiu Vizitiu, şi-a adjudecat licitaţia după ce a ofertat 4,5 milioane lei, în timp ce valoarea estimată de Primăria Cristeşti, condusă de un primar PSD, a fost de 5,3 milioane lei. Contractul constă în refacerea a 5,3 km de drum de pe raza comunei, infrastructura fiind afectată de inundaţiile din anul 2010. Deschiderea ofertelor a avut loc încă din luna ianuarie 2013, dar contractul de lucrări a fost semnat abia în luna septembrie.

Vizitiu a intrat în Parlament sprijinit de PPDD

Sergiu Vizitiu a înfiinţat firma Huge Construct în anul 2005 la Iaşi, în Lunca Cetăţuii. Ani la rândul, în mediul de afaceri, Vizitiu a fost considerat un apropiat al PDL Iaşi. Ulterior, în 2012, acesta a candidat la Vaslui pentru un loc de deputat din partea PP-DD, partid din care a migrat la scurt timp, el fiind acum membru UNPR, organizaţie aliată cu PSD. În perioada 2005 – 2012, Huge Construct a înregistrat un profit cumulat de peste jumătate de milion de euro. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost peste 10 milioane euro, cu un profit de 185.000 euro şi datorii totale de aproape 5 milioane euro. (Alex Andrei)

Licitaţia câştigată de firma deputatului Vizitiu la Primăria Cristeşti a fost contestată de patru ori, iar rezultatul final al selecţiei a venit după nouă luni. Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
93%
4.2m/s
73%
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
15 °
lun
17 °

Niciun articol afișat