Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție.
Imediat au fost alertate autoritățile prin apel la 112. La fața locului au ajuns polițiștii și criminaliștii, care au început cercetările. Din primele informații, trupul neînsuflețit ar fi stat în zonă de aproximativ trei luni, iar bărbatul ar avea în jur de 50 de ani.
“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului” precizează reprezentanții IPJ Iași.
Potrivit unor surse neoficiale, în zonă nu ar fi nici o persoană dispărută în ultimele luni.
În urma necropsiei vor fi stabilite detalii cu privire la cauza morții, iar oamenii legii fac cercetări pentru a-i stabili identitatea.
