Marele Voievod Stefan al Moldovei a fost fiul binecredinciosilor crestini Voievodul Bogdan al II-lea si Doamna Maria-Marina Oltea. Inca din copilarie a aratat o dragoste deosebita fata de tara si credinta stramoseasca. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat dupa vremuri tulburi de lupta pentru domnie.
Pe Campia Dreptatii este intampinat de multimea poporului, in frunte cu Mitropolitul Teoctist, in ziua de 12 aprilie, anul mantuirii 1457. Intreband poporul adunat daca este cu voia tuturor sa le fie domn, i s-a raspuns intr-un glas: „Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti”. Si a domnit, precum stim, 47 de ani, 2 luni si 3 saptamani, luptand pentru apararea hotarelor tarii si a credintei stramosesti, a intregii crestinatati, zidind cetati militare, dar si cetati ale sufletului, adica multe biserici si manastiri. In toate cate le facea arata dragoste, dreptate si marinimie, neuitand nici o clipa pe vitejii osteni, pe cei saraci si suferinzi, rasplatind si ajutand pe toti cu netarmurita dragoste parinteasca.
Desi a fost incercat de numeroase suferinte: rana de la picior capatata in lupta de la Chilia, moartea a patru copii si a doua sotii, tradarea unor sfetnici si multe razboaie, nu si-a pierdut niciodata nadejdea in Dumnezeu, ci si-a purtat crucea vietii sale cu rabdare crestineasca, luptand cu darzenie si neintrecuta iscusinta impotriva dusmanilor tarii si ai credintei.
De aceea, istoria marturiseste ca evlaviosul Stefan Voda a trait nu pentru sine, ci pentru tara si credinta intregului popor. El aducea multumiri si lauda lui Dumnezeu, nu numai atunci cand biruia, ci si atunci cand era biruit, fiind pentru noi un mare dascal al pocaintei.
Stefan cel Mare a zidit biserici si manastiri nu numai in Moldova, ci si in Muntenia si Transilvania, marturisind prin aceasta constiinta unitatii de credinta si neam. De asemenea si la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninta tot atat de mult Ortodoxia, a inaltat, innoit si inzestrat mai multe biserici si manastiri, intre care la loc de cinste sta manastirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lacasuri, Stefan cel Mare le-a inaltat ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru biruintele purtate in lupta cu dusmanii crestinatatii, cat si pentru cinstirea si pomenirea celor cazuti in luptele cu dusmanii credintei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfant”.
Stefan cel Mare unea rugaciunea nu numai cu postul, ci si cu fapta buna a milosteniei si a dragostei crestine. Astfel, inzestra familiile tinere de curand casatorite cu cele necesare unei gospodarii, pamant si vite; nu uita niciodata pe vitejii luptatori in atatea razboaie, aratand o deosebita purtare de grija fata de cei ramasi cu infirmitati, cum aminteste traditia de Burcel, cel ramas fara o mana, caruia ii daruieste o pereche de boi, car si plug, pentru a se putea gospodari singur, pentru a nu mai fi silit sa-si are pamantul in zi de sarbatoare cu boi si plug de imprumutat de la boieri.
Stefan cel Mare „s-a stramutat la lacasurile de veci” la 2 iulie 1504 si a fost ingropat in biserica Manastirii Putna, fiind plans de intreg poporul.
Aflati amanunte de pe crestinortodox.ro.