În urmă cu 80 de ani, în toamna lui 1937, România se afla în pragul dictaturii. De la urcarea pe tron, în 1930, regele Carol al II -lea a încălcat sistematic regulile pluralismului politic şi ale democraţiei. Lipsit de clarviziunea înaintaşilor săi, Carol I şi Ferdinand, Carol al II-lea s-a lăsat copleşit de valul de autoritarism care domina Europa: Hitler în Germania, Mussolini în Italia, Franco în Spania răvăşită de războiul civil, Horthy în Ungaria. Pe măsură ce Franţa şi Anglia democratice cedau teren, diplomatic şi economic, în faţa ascensiunii Germaniei naziste, democraţia românească se clătina din temelii. Asasinatul a devenit armă în lupta politică.
În septembrie 1940, Romania a fost declarată stat naţional legionar. Abdicarea regelui Carol al II -lea şi instaurarea dictaturii lui Ion Antonescu au fost rezultatele unei catastrofe naţionale. Pe 28 iunie 1940, România a cedat Basarabia şi Bucovina de Nord Uniunii Sovietice; pe 30 august, în baza Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost alipită Ungariei. Învinuit pentru piederile teritoriale, la 6 septembrie 1940, Carol al II-lea renunţă la tron şi trece puterea generalului Ion Antonescu. Într-o primă fază, partenerii de guvernare ai mareşalului, denumit „Conducătorul statului”, sunt membrii organizaţiei fasciste Mişcarea Legionară. Braţul ei politic se numea Garda de Fier.