back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
-1 C
Paşcani
Login

Dezbatere publică organizată la Tătăruși pentru autostrada A7 Pașcani-Suceava

Miercuri, 27 septembrie, la Centrul Cultural din Tatarusi a avut loc o dezbatere publica pentru autostrada A7 Pascani-Suceava.
Se lucrează intens pe multe dintre tronsoanele Autostrăzii Moldovei. Există finanțare prin #PNRR pentru A7, de la Ploiești și până la Pașcani. Acum, discutăm despre a continua investiția de la Pașcani la Suceava.
Astăzi a fost prezentat raportul privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată pentru proiectul „𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐏𝐚𝐬̦𝐜𝐚𝐧𝐢-𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚”, propus a fi amplasat în județele Iași, Botoșani și Suceava. Sunt 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞 care au loc în această perioadă și care vor conduce la dezvoltarea întregii regiuni.
Sper ca Agenția Națională Pentru Protecția Mediului să analizeze cât mai repede documentația și, dacă toți pașii sunt îndepliniți, să avem acord de mediu și pentru acest tronson” a precizat prefectul judetului, Bogdan Cojocaru, intr-o postare pe Facebook.

PULSUL ZILEI

Poliţele RCA s-au scumpit cu 5,5% până la 40%. Care sunt explicaţiile şi ce alte majorări vor fi din 2026

Cei mai multi dintre şoferii care și-au reînnoit polițele RCA, după eliminarea plafonării prețurilor, au plătit mai mult decât anul trecut, chiar dacă n-au făcut niciun accident. Creșterea medie a poliței RCA a fost în acest an, conform ASF,...

Guvernul adoptă azi noile taxe și impozite pentru 2026. Ce măsuri cuprinde „Ordonanţa trenuleţ”

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţa din această săptămână, având în vedere zilele libere de Crăciun. Şedinţa este programată să înceapă la ora 18:00. Premierul Ilie Bolojan a anunţat luni seara că în şedinţa Executivului va fi adoptată Ordonanţa "trenuleţ", care...

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală – FOTO

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală "Astăzi 23.12.2025 ne-am deplasat la 5 dintre familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în anul 2025, la alte 5 familii, care locuiesc în alte localități, am...

Poliția în stradă de sărbători – VIDEO

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Niciun articol afișat