VIDEO: Dezbatere publica – taxa de salubritate amanata la cererea pascanenilor

Societatea civila a inceput sa functioneze la Pascani. Pentru a nu mai fi pusi in fata unor decizii cu impact major si greu de suportat peste 100 de cetateni s-au adunat astazi in sala multifunctionala din cadrul Primariei pentru a dezbate proiectul privind introducerea taxei de salubritate, in locul facturilor. Oamenii nu au fost multumiti de propunerile administratiei locale si au cerut diminuarea taxei sau chiar eliminarea ei. Proiectul nu va intra pe ordinea de zi a sedintei de la sfarsitul acestei luni.
Dezbaterile au inceput de la ora 14.00 si au durat aproape trei ore. Directorul societatii a propus ca fiecare pascanean sa plateasca cate 8 lei pe luna taxa de salubritate, in doua rate, in martie si septembrie. Ulterior a venit cu propunerea ca pretul sa scada cu cate un leu pentru fiecare membru de familie.
Taxa de salubritate propusa de administratie ester pea mare, spun oamenii. Unii au cerut sa sa nu fie achitata in avans iar altii sa fie calculate la gospodarie, apartament sau familie, nu pentru fiecare persoana in parte.
Pana la urma primarul a spus ca proiectul nu va intra in dezbaterea Consiliului Local pana cand cetatenii nu vor dori acest lucru . Pantazi a atras atentia ca, in schimb, exista riscul ca de anului viitor Pascaniul sa ramana fara serviciu de salubritate pe motiv ca fara utilaje moderne si cu datorii, societatea nu poate sa se inscrie la licitatie.
In acelasi context pascanenii prezenti nu au scapat ocazia sa critice administratia locala. Unii dintre ei au spus ca primarul si consilierii nu mai au credibilitate pentru ca nu stiu sa identifice si sa rezolve problemele cetatenilor.
Asa cum era de asteptat cei prezenti in sala au adus in discutie si problemele privind furnizarea apei la Pascani. Ei au spus ca nu platesc apa deaorece nu au contracte si au cerut ca Apa Vital sa plece cat mai grabnic din Pascani.
In replica viceprimarul Vasile Axinte a cerut tabelele cu consumurile de apa si a spus ca se ocupa el de rezolvarea acestei situatii.
Mentionam ca urmatoarea dezbatere publica va avea loc pe data de 21 ianuarie de la ora 14.00 pe marginea proiectului privind Strategia de Dezvoltare a Pascaniului.


PULSUL ZILEI

Unde te poți angaja în Pașcani: de la brutari și mecanici auto la economiști și ingineri – DOC

Dacă sunteți in căutarea unui loc de muncă, ar trebui să aruncați o privire pe oferta pusă la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca.  In aceasta săptămâna, in întreg județul Iași sunt disponibile 1420 de locuri de...

Aproape 50.000 de lei pentru flori și pământ de flori, la Pașcani. Ce pregătește Primăria pentru primăvară

Primăria Pașcani pregătește florile pentru primăvara viitoare, iar achizițiile pentru amenajarea spațiilor verzi ajung la aproape 50.000 de lei, fără TVA. Administrația locală cumpără mii de semințe de flori și sute de metri cubi de turbă, însă rămâne întrebarea...

Un adolescent monitorizat cu brățară electronică, iar celălalt expertizat, după bătaia de pe esplanadă 

Bătaia de pe esplanada din Pașcani, în urma căreia un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, are primele consecințe legale. Un tânăr de 16 ani, bănuit că a participat la agresiunea din 21 octombrie, a fost reținut...

𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗗𝗲𝗱𝗶𝘂, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻, întrebări pentru ApaVital

Am solicitat ca, în ședința de mâine a Consiliului Județean Iași, să fie prezentată situația clară a celei de-a doua aducțiuni de apă potabilă pentru municipiul Pașcani, din râul Siret, precum și stadiul stației de tratare și filtrare a...

370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile în depozitele din România. O nouă livrare este estimată la jumătatea lunii noiembrie

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),...

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...
Paşcani
ploaie ușoară
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
89%
3.8m/s
20%
mie
13 °
J
14 °
vin
11 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat