Dezvăluirea.ro: Primarul PNL din Pașcani, cercetat 10 ani de DIICOT pentru evaziune fiscală. Faptele s-au prescris

Cum să nu merite magistrații pensii speciale? @ De fapt ancheta pentru evaziune fiscală a primarului Marius Nicolae Pintilie a durat nici mai mult nici mai puțin decât 15 ani, a demarat în anul 2011 și s-a închis recent după ce s-a constatat că faptele s-au prescris @ Procurorii au menținut sechestrul pe averile suspecților din dosar iar ANAF încearcă să recupereze prejudiciul în instanță.

Când vine vorba de politicieni, anchetele penale par să încetinească inexplicabil la parchet sau în instanță, până când intervine prescripția iar magistrații continuă să pretindă pensii speciale. Marius Nicolae Pintilie, în prezent primar al municipiului Pașcani a fost cercetat pentru evaziune fiscală iar ancheta a fost lungită pe parcursul a 15 ani până când faptele s-au prescris. Astfel, ancheta a demarat la data de 24.05.2011 când a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecatoria Pașcani sesizarea din oficiu nr. 2090/ P /2011 formulată de Compartimentul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Pașcani.

Sesizarea îi viza pe Leurențiu Cuberschi administrator al SC Concub Design SRL și pe Lucian Marius Tărăboanță administrator al fiermelor TB Company Intermed SRL, Lucas T SRL Pașcani și TB Agregate Construct SRL. Ambii erau suspecți de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2.306.621 lei, prejudiciu constatat de ANAF. La data de 18.07.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru evaziune fiscală, dosarul fiind declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Prin ordonanța din data de 26.05.2016 s-a dispus declinarea dosarului în favoarea DIICOT Iași fiind înregistrat dosarul nr. 223/D/P/2016. Pe data de 26.03.2019, în același dosar DIICOT Iași dispune extinderea urmăririi penale față de Marius Nicolae Pintilie, în prezent primar al municipiului Pașcani. În data de 04.12.2019 în dosarul 223/P/2016 Marius Nicolae Pintilie capătă calitatea de suspect fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, 17 acte materiale.

Asta deoarece în calitate de coasociat și administrator al firmelor Panificație Tradițională SRL Lespezi și SC Lorimer SRL a înregistrat în contabilitate unele operațiuni fictive. Astfel, în perioada 12.01. 2011 – 27.01.2011 ‘‘în calitate de administrator al SC Panificație Tradițională SRL a dispus înregistrarea în evidențele contabile ale societății a 3 facturi fiscale emise de SC Concub Design SRL Pașcani care nu au la bază operațiuni reale, sustragându-se prin aceasta de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului în sumă totala de 50.426 lei din care impozit pe profit în suma de 20.170 lei și TVA în sumă de 30.225 lei”. De asemenea, ”în perioada 06.01. 011 – 31.01.2011, în calitate de administrator al SC Lorimer SRL a dispus înregistrarea în evidențele cantabile ale societatii a 14 facturi fiscale, emise de SC Concub Design SRL Pașcani care nu au la baza operațiuni reale, sustragându-se prin aceasta de la plata obligațiilor fiscale daorate bugetului consolidat al statului în sumă totală de 107.388 lei din care impozit pe profit în sumă de 39.499 lei și TVA în sumă de 67.889 lei”. Acuzațiile se bazau și pe rapoarte de inspecție fiscală întocmite de ANAF. La data de 09.12.2025, DIICOT Iași emite ordonanța de clasare și constată prescrierea faptelor dar menține sechestrul pe bunurile suspecților din dosar. Potrivit unor surse, ANAF va încerca să recupereze prejudiciul pe calea instanței. În perioda în care era cercetat de procurori Marius Pintilie era șeful PNL Pașcani. În urmă cu 6 ani a devenit primar al municipiului Pașcani candidând din partea PNL.

Sursa Dezvăluirea 

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
46 %
1.7kmh
100 %
S
10 °
D
11 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
16 °

Niciun articol afișat