back to top
joi, februarie 19, 2026
-4.8 C
Paşcani

Diferenţe între valorile de pe etichetele din vestul şi estul Europei. Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu standarde duble calitativ în România şi UE

În urma analizelor comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti, au fost identificate 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE, au anunţat miercuri reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii MADR.

La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.

„Nu vom da numele vreunui producător sau al vreunui comerciant implicat în această analiză”, a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că rezultatele analizelor vor fi trimise „în această seară” Comisiei Europene, cu solicitarea de a se accelera procedurile juridice pentru comparaţiile ulterioare.

Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Olariu propune o asociație pentru consultare publică. Va avea candidați pentru Primărie și Consiliul Local

Un consilier local din Pașcani a anunțat că va înființa o asociație civică cu scopul principal de a pune în dezbatere publică problemele cetățenilor și modul de cheltuire a banilor contribuabililor, pentru a propune administrației acțiuni concrete și priorități....

Clarificări cu privire la investițiile de anvergură de la spitalul din Târgu Frumos – VIDEO

Clarificări în legătură cu investițiile de mare anvergură de la Spitalul Orășenesc din Târgu Frumos, după ce pe rețelele de socializare au apărut discuții pe acest subiect. Primarul, Neculai Zugravu, a publicat un video în care conducerea unității medicale...

Ninsorile abundente au dat bătăi de cap drumarilor și șoferilor

A nins toată noaptea în Pașcani și în comunele din împrejurimi iar zăpada depusă pe străzi și trotuare a dat bătai de cap drumarilor dar și șoferilor. Operatorul local care se ocupă de deszăpezire în municipiu, SC CLP ECO...

Reacții privind deszăpezirea la Pașcani. Cetățenii „stimulați” de primar cu Poliția Locală pentru curățarea trotuarelor

Ninsorile abundente din ultimele zile au pus la grea încercare autoritățile locale. La Pașcani, societatea de salubritate abia a reușit să curețe căile principale de acces. Pe trotuare și pe străzile secundare s-a intervenit mai târziu cu câteva ore,...

Mașină lovită de tren la Târgu Frumos. Două persoane au fost rănite – FOTO

Doi tineri au scăpat cu viață, dar au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren cu pasageri la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Războieni, aproape de...

PSD Pașcani solicită Primăriei să deszăpezească trotuarele și străzile din municipiul Pașcani

Comunicat:Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din această perioadă și cantitățile semnificative de zăpadă depuse la nivelul municipiului Pașcani, vă adresăm respectuos rugămintea de a sprijini societatea de salubritate CLP ECOSERV prin punerea la dispoziție a unor utilaje suplimentare...

CNAS digitalizează dosarele medicale. Pacienții vor avea acces online la analize și investigații

Casa Națională de Sănătate este în plin de proces de implementare a unei platforme unde pacienții și doctorii vor avea acces la dosarele medicale. Aici vor fi încărcate atât de unitățile publice cât și de cele private, analize, intervenții sau...

O femeie din județul Iași a născut acasă după ce ambulanţa care venise să o preia a derapat din cauza zăpezii

O autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, aflată în misiune în satul Stânca din comuna Victoria pentru preluarea unei femei care tocmai a născut, a derapat la ieşirea din localitate din cauza zăpezii de pe carosabil. Potrivit Inspectoratului pentru...

Când se opresc ninsorile. Codul galben şi portocaliu de viscol, extins. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

România se află sub incidența unui cod portocaliu de ninsoare abundentă și viscol puternic, emis de Administrația Națională de Meteorologie, valabil până miercuri, 18 februarie, ora 12:00. Potrivit meteorologilor, episoadele de ninsoare vor continua până joi dimineață, 19 februarie,...

Taxele locale ar putea scădea pentru casele vechi. Guvernul pregătește noi modificări

După ce impozitele pe locuințe au crescut puternic de la 1 ianuarie 2026, Guvernul ia în calcul să reintroducă unele reduceri pentru anumite categorii de proprietari. Vizate sunt casele mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. Taxele...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.1 ° C
-4.1 °
-4.1 °
87 %
6kmh
89 %
mie
-4 °
J
-0 °
vin
-0 °
S
-0 °
D
4 °

Niciun articol afișat