Diplome și tricouri pentru elevii ce au ajuns în Parlamentul European

Diplome și tricouri pentru elevii ce au ajuns în Parlamentul European

 

Diplome și tricouri pentru elevii de la Colegiul “Sadoveanu” ce au reușit să câștige un loc în cadrul proiectului Euroscola și vizita la Parlamentul de la Strasbourg. Pe lângă frumoasele amintiri și vizita țărilor prin care au trecut, s-au alegat și prietenii. Vocea pășcănenilor privind reabilitarea Palatului Cantacuzino ce stă să se dărâme a fost auzită și în Parlamentul European. Într-un cadrul restrâns, într-o clasă din școală, s-au oferit diplome, tricouri și flori.

O săptămână prin Europa pentru a ajunge și prezenta proiectul în Parlamentul European cu care au câștigat 4 profesori și 24 de elevi de la Colegiu “Sadoveanu” din Pașcani în fața a sute de elevi și profesori din toată Europa. Astăzi s-au oferit diplomele care atestă implicarea lor în cadrul proiectului Euroscola ce a avut ca temă în acest an „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”.

Astăzi cei implicați direct în program au primit diplome, tricouri și flori pentru tot ce au reușit să facă în acest proiect. Conducerea unității, profesor Genoveva Șerban i-a felicitat pentru că au reușit să facă ceva frumos pentru comunitate și mai ales au cercetat și au descoperit istoria locului.

Cei implicați în proiect sunt următorii elevi – Alecsa Iulia, Bilec Alexandra, Casariu Claudia, Cotovanu Dana, Crucianu Cezar, Ciubotaru Anda, Florescu Alexandra, Garofa Andrei, Gorcioaia Raluca, Hristea Magda, Leagan Denisa, Lipovanu Letitia, Maxim Alex, Maxim Emilian, Miron Andreea, Neamtu Delia, Pantelimon Ioana Georgiana, Plaiu Daria, Rosu Radu, Roznovat Maria, Tarpescu Eliza, Tarpescu Sabina, Ticamuca Monica, Ursu Demetra alături de profesorii  Căşăriu Angela, Padurariu Petru, Preutu Marioara, Moroșan Cristina.

 

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow